Acasă Sport Handbal Handbal (f) / SCM Vâlcea, transfer sonor imediat după Campionatul Mondial

Handbal (f) / SCM Vâlcea, transfer sonor imediat după Campionatul Mondial

SCM Râmnicu Vâlcea, echipa aflată pe locul 6 în Liga Florilor, a anunțat luni transferul cehoaicei Charlotte Cholevova, care a evoluat până acum la Brest Bretagne (Franța). În sezonul trecut al Ligii Campionilor, Cholevova a marcat 77 de goluri.

Născută la 29 iulie, 2002, Cholevova este catalogată de experţi ca un viitor star și a semnat un contract până cel puţin în 2025.

Cehoaica este născută în Ostrava, pe 29 iulie 2002, iar la CM a reuşit să înscrie de 41 de ori. Cholevova este antrenată la naţionala Cehiei de norvegianul Bent Dahl, care o pregăteşte şi pe SCM Râmnicu Vâlcea.

„Sunt foarte fericită pentru această oportunitate şi consider că este un pas important pentru cariera mea. Aştept cu nerăbdare să ajung la Râmnicu Vâlcea şi să cunosc minunaţii suporteri vâlceni”, a transmis Cholevova.

Citeşte şi: Handbal (f) / Trist, dar adevărat! Cinci naţionale clasate sub România merg la Turneul Preolimpic

Exit mobile version