Acasă Sport Handbal Ne pregătim de handbal! SCMU Craiova şi-a prezentat lotul pentru noul sezon

Ne pregătim de handbal! SCMU Craiova şi-a prezentat lotul pentru noul sezon

SCM Craiova începe, în sfârşit, să se pună în mişcare. Echipa feminină de handbal a început pregătirea pentru noul sezon al Ligii Florilor, care va debuta în partea a doua a lunii august într-o formulă nouă, cu multe sportive noi, dar care promit extrem de mult!

Jucătoarele antrenate de Bogdan Burcea au avut parte, miercuri, de o zi ceva mai specială. Noile sportive care au semnat cu SCMU Craiova în această vară au fost prezente la o conferință de presă, în care au oferit câteva declaraţii despre venirea lor în Bănie, iar apoi s-au alăturat și jucătoarelor mai „vechi“, pentru un antrenament deosebit, cu porțile deschise și cu publicul în tribune.

Sportive experimentate vor impresiona în Polivalentă

Darly de Paula – portar, este o jucătoare cu experienţă, cu dublă cetăţenie, braziliană şi spaniolă. Ea a făcut parte din naţionala Braziliei, alături de care a participat la Mondiale şi la multe alte competiţii. Printre echipele importante pe la care a trecut se numără Bera Bera (Spania), Buducnost (Ungaria), Bistriţa (România), Brest (Franţa).
„Sunt foarte fericită că sunt aici, că m-am întors în campionatul României. Consider că Liga Florilor este printre cele mai bune campionate din Europa şi sunt convinsă că vom avea o mulţime de meciuri complicate şi frumoase. Cu siguranţă ne putem lupta pentru Europa şi ne dorim să îndeplinim acest obiectiv“.

Durdina Malovic – inter dreapta, o jucătoare din Muntenegru, care are experienţă internaţională. A evoluat la MTK Budapesta (Ungaria), Ferencvaros (Ungaria), Buducnost Podgorica (Muntenegru), iar acum a venit de la Toulon (Franţa). Durdina face parte şi din naţionala Muntenegrului, echipă care a câştigat medalia de bronz la Europeanul de handbal.
„Sunt fericită că am ajuns la Craiova. Abia aştept să înceapă campionatul şi sper să ne bucurăm de handbal împreună cu suporterii. Este o ligă puternică şi am urmărit ce se întâmplă pe aici. Am întrebat mai multe prietene care au trecut pe aici, prin România, mi-au spus ce înseamnă campionatul, cum sunt antrenorii, care este nivelul, atmosfera etc. Sunt fericită că am ajuns aici“.

Claudia Constantinescu a ajuns „acasă“

Claudia Pașcan (Constantinescu) – inter stânga, unul dintre golgheterii Ligii Florilor din sezonul precedent. A mai evoluat în trecut la echipe precum Brăila, CSM Bucureşti, Rapid, Mioveni şi a făcut parte din loturile naţionale de juniori, tineret şi seniori.
„Sunt extrem de fericită pentru că am ajuns la Craiova. De când eram junioară mi-am dorit să joc aici, pentru echipa mea şi se pare că acum mi s-a îndeplinit visul. Îmi doresc să avem parte de meciuri cât mai bune, să atragem oamenii la sală şi să ne îndeplinim obiectivul, acela de a ne califica în Europa. Îmi dădusem iniţial acordul cu altă echipă, dar când am auzit de interesul Craiovei nu am mai stat mult pe gânduri“.

Dejana Milosavljevic – inter stânga, o jucătoare croată, cu foarte mare experienţă în handbal. A jucat în cariera ei la Rijeka (Croaţia), Podravka, Siofok (Ungaria). Ea a obţinut bronzul la Europeanul din 2020 şi a făcut parte din echipa care a eliminat România la turneul de calificare din 2018-2019.
„Mă bucur că am început această aventură la Craiova şi sunt nerăbdătoare să înceapă meciurile oficiale. Am vorbit înainte să vin aici cu mai multe fete pe care le cunoşteam dinainte şi m-au convins că cea mai bună decizie ar fi să semnez cu SCMU Craiova. Nu m-am gândit până acum că pot ajunge la Craiova. Am jucat aici din postura de adversar, în Cupa EHF, iar atmosfera a fost fantastică. Mă bucur că voi putea evolua în faţa acestor suporteri frumoşi“.

Un pas înainte în carieră pentru Bojicic şi Milic

Katarina Bojicic – pivot, o jucătoare care a evoluat la echipe din Spania, Portugalia şi care a făcut parte din naţionalele Serbiei atât la nivel de juniori, cât şi la tineret şi seniori. A participat la calificările din 2017, pentru Euro U19, dar şi la Europeanul din Serbia.
„Veniea la SCMU Craiova este cel mai mare pas pe care l-am făcut în cariera mea. Sunt fericită pentru că am venit aici şi ţin să mulţumesc clubului şi colegelor mele pentru că, încă din prima zi, m-au făcut să nu mă simt ca o jucătoare străină, ci ca una care s-a întors acasă. Mă bucur că am ajuns într-un sezon în care ambiţiile sunt mari şi am încredere că ne putem îndeplini obiectivul“.

Bojana Milic – inter stânga, jucătoare din Serbia, care a mai trecut pe la Podravka, Brăila, precum şi Mioveni. Ea a participat cu Serbia la calificările Euro 2021.
„Din punctul meu de vedere este un pas înainte în carieră odată cu venirea la Craiova. Cred că ne putem califica în cupele europene şi să facem o treabă excelentă aici. Avem un lot bun, puternic şi abia aştept să trecem la treabă“.

„Sunt mulţuimit de lotul pe care-l am la dispoziţie, sperăm la Europa“

Tehnicianul Burcea a vorbit despre noua echipă care se conturează la Craiova și despre cât de mulțumit este de lotul pe care-l va avea la dispoziție pentru sezonul 2023/2024.

„Vom participa încă o dată în Liga Florilor, un campionat extrem de puternic. Marea majoritate a echipelor s-au întărit şi recunosc că este prima oară după 2018 (n.r. – câştigarea Cupei EHF) când avem o trupă serioasă, cu multe jucătoare apropiate ca valoare pe post. Avem în acest moment o echipă pe care o putem antrena la standarde ridicate, care poate face performanţă. Faţă de ultimii ani, este pentru prima dată când putem spune că sperăm la calificarea într-o cupă europeană. De aici încolo rămâne ca lotul să fie valid tot sezonul, să nu mai fie probleme medicale şi sunt convins că vom putea aduce Craiova acolo unde îi este locul pe harta handbalului românesc şi nu numai. Le-am anunţat pe fete de la prima întâlnire că obiectivul este prezenţa în Europa şi le ţin pumnii. Am încredere în toate fetele că vor oferi tot ce este mai bun acestei echipe.

Risovic este o sportivă de excepţie, pentru care clubul a făcut tot s-a putut pentru a o recruta. Din păcate, accidentarea a survenit cu o săptămână înainte de finalul sezonului precedent, iar acum este nevoită să se recupereze. Avem doi portari valoroşi, pe Darly şi Curmenţ şi mizez pe ele cel puţin în prima parte a campionatului. Sunt mulţuimit de lotul pe care-l am la dispoziţie. Vreau ca în acest sezon să fim eficienţi, nu mă interesează cine marchează mai mult. Krpez a ieşit golgheter anul trecut, dar echipa a încheiat pe 7. Nu contează dacă jucăm prost şi câştigăm la un gol, chiar îmi convine“, a punctat Bogdan Burcea.

Citește și: Volei (f) / România se pregăteşte la Blaj pentru Europeanul din Italia

Exit mobile version