Acasă Sport Handbal Universitatea Craiova, remiză cu goluri multe la Timişoara, cu SCM

Universitatea Craiova, remiză cu goluri multe la Timişoara, cu SCM

Handbaliștii de la Universitatea Craiova au terminat la egalitate, 38-38 (20-21), meciul cu echipa secundă a lui SCM Poli Timișoara. Partida a avut loc duminică, în deplasare, şi a contat pentru etapa cu numărul 10 din Seria C a Diviziei A.

Disputa din Banat a fost echilibrată din primul şi până în ultimul minut, cele două echipe jucând de la egal la egal în cea mai mare parte a disputei. Gazdele s-au aflat în câteva momente la conducerea jocului, dar, când părea că s-au desprins în meci, oltenii au revenit de fiecare dată. S-a încheiat 38-38 şi astfel s-a înregistrat prima remiză din acest sezon pentru ambele formaţii.

Universitatea Craiova: Gheorghiță – Ianăși 15, Matei 7, Luntraru 3, Tudosie 3, Micu 3, Coadălată 3, Gușatu 2, Budoiu 1, Rușeanu 1, Nica. Antrenori: Costin Dumitrescu, Cătălin Popescu.

Joi, 24 noiembrie în Sala „Ion Constantinescu”, alb-albaștrii primesc vizita liderului CSM Reșița.

Citeşte şi: Norvegia își păstrează titlul european după o finală fantastică cu Danemarca

Exit mobile version