Acasă Sport Handbal Ungaria, posibilul adversar al tricolorilor în play-off-ul pentru CM 2021

Ungaria, posibilul adversar al tricolorilor în play-off-ul pentru CM 2021

Naţionala masculină de handbal a României va întâlni reprezentativa Ungariei în play-off-ul de calificare la CM 2021, dacă tricolorii vor elimina Bosnia în prima fază a barajului.

Meciurile cu Bosnia sunt programate în aprilie, iar cele din play-off în luna iunie.

Câştigătoarele din play-off se vor califica la turneul final al Campionatului Mondial din 2021, programat în Egipt, între 14-31 ianuarie.

Până la faza play-off, România are de disputat dubla eliminatorie cu Bosnia, din prima fază a barajului. Pe 15-16 aprilie, pe teren propriu, respectiv 18-19 aprilie, în Bosnia.

În celelalte trei dispute eliminatorii din prima fază a barajului se vor duela Turcia – Rusia, Polonia – Lituania şi Israel – Letonia.

România, alături de Lituania, Turcia şi Israel s-a calificat la barajul din prima fază a preliminariilor Campionatului Mondial, în timp ce Polonia, Rusia, Bosnia şi Letonia au ocupat ultimele patru locuri la Campionatul European din acest an.

Zece reprezentative continentale se vor califica la turneul final al Campionatului Mondial din 2021, găzduit de Egipt.

Din Europa, la turneul final sunt deja calificate Danemarca, în calitate de deţinătoare a trofeului, alături de Spania, Croaţia şi Norvegia, primele trei clasate la CE2020.

Citește și: Lupte / Sportivii de la LPS Petrache Trişcu au încântat la Reşiţa

Exit mobile version