Acasă Sport Handbal SCM Craiova a câștigat a 13-a ediție de la Cupa Craiovei

SCM Craiova a câștigat a 13-a ediție de la Cupa Craiovei

Craiovencele au câștigat toate partidelede la Cupa Craiovei și și-au adjudecat trofeul ediției a 13-a (Foto: Tibi Cocora)
Craiovencele au câștigat toate partidelede la Cupa Craiovei și și-au adjudecat trofeul ediției a 13-a (Foto: Tibi Cocora)

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a bifat și a treia victorie la Cupa Craiovei – ediția a 13-a. După ce vineri au câștigat cu 25-17 în fața Rapidului și cu 17-15 în fața celor de la CSM Slatina, elevele lui Bogdan Burcea au trecut sâmbătă de HC Zalău cu scorul de 24-21. Astfel au câștigat turneul organizat în Sala Polivalentă din Bănie.

Meciul a fost echilibrat în primele douăzeci de minute, dar craiovencele au reușit desprinderea la două goluri înainte de finalul primei părți. De aici a început și căderea zălăuancelor.

În repriză secundă, SCM a controlat jocul în totalitate și s-a distanțat chiar și la șapte goluri diferență. Oaspetele s-au apropiat pe tabelă până pe final, dar insuficient pentru a obține un rezultat pozitiv. Victoria le-a asigurat oltencelor primul loc la Cupa Craiovei, indiferent de rezultatul înregistrat în meciul Rapid – CSM Slatina, ultimul de la acest turneu.

SCM Craiova: Dzhukeva, Chetraru, Curmeț – Cace, Șelaru, Ion, Orșivschi (1), Țicu (1), Nikolic, Tudorică (6), Khavronina (3), Colac (3), Tătar (3), Klikovac (5), Vizitiu (2). Antrenor: Bogdan Burcea

HC Zalău: Berbece, Severin, Coman, Vrabie, S.Abet, Kelemen (1), Mititean (3), Mica (3), D. Abet (2), Mihart (3), Sabău, Șerban, Pricop (2), Pecar (7), Lazia, Popescu. Antrenor: Gheorghe Tadici.

Pentru SCM Craiova urmează participarea la un alt turneu amical, de data aceasta la Zalău, în intervalul 15-17 august.

Exit mobile version