Acasă Sport Fotbal Radu Petrescu, delegat la meciul Feyenoord – AS Roma, din Europa League

Radu Petrescu, delegat la meciul Feyenoord – AS Roma, din Europa League

Foto: Alex Vîrtosu
Foto: Alex Vîrtosu

În ciuda deciziilor controversate luate în ultimele meciuri din Superliga, cum ar fi Universitatea Craiova – Farul şi Universitatea Craiova – U Cluj, arbitrul Radu Petrescu a primit o delegare la o partidă importantă din Europa League. Astfel, „centralul“ din Bucureşti va arbitra meciul dintre Feyenoord şi AS Roma, care va avea loc joi, de la ora 19.45, pe stadionul „De Kuip“ din Rotterdam, în prima manşă a barajului pentru calificarea în optimile de finală. Radu Petrescu îi va avea asistenţi pe Radu Ghinguleac (Bucureşti) şi Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat Marcel Bîrsan (Bucureşti).

Arbitru video va fi Cătălin Popa (Piteşti), iar arbitru asistent video a fost nominalizat Ovidiu Haţegan (Arad).

Feyenoord şi AS Roma sunt la al treilea sezon consecutiv în care se înfruntă în cupele europene. „Giallorossi“ au câştigat prima ediţie a competiţiei Europa Conference League, după 1-0 cu Feyenoord în finală, în 2022, la Tirana. În ediţia 2022-2023 a Europa League, a cărei finală a disputat-o AS Roma, echipa capitolină a trecut în sferturi de Feyenoord, după 0-1 la Rotterdam şi 4-1, după prelungiri, pe „Stadio Olimpico“.

Citeşte şi: LPF a anunţat echipa etapei. Vezi cine a strălucit!

Exit mobile version