Acasă Sport Fotbal Ştefan Vlădoiu: „Trebuie să rămânem uniţi“

Ştefan Vlădoiu: „Trebuie să rămânem uniţi“

Fundaşul formaţiei Universitatea Craiova, Ştefan Vlădoiu, a fost foarte afectat după înfrângerea din Giuleşti, 0-2 cu Rapid. El a spus că este nevoie de unitate acum, înaintea partidelor cu UTA Arad, din Cupă, şi cu FCU, în campionat.

„A fost un meci greu, pe un teren greu. A venit golul lor norocos și aceasta a fost istoria meciului. Da, este o perioadă grea, dar trebuie să rămânem uniți și să o scoatem la capăt. Adversarilor le iese orice. Noi ne-am creat foarte multe ocazii, dar nu am reușit să înscriem. În momentul de față, acesta este gândul: să ne uităm la locurile de play-off și pe urmă să vedem unde putem să terminăm. Avem un meci în Cupă foarte important, apoi derbiul cu FCU, pe care trebuie să îl câștigăm fără doar și poate. Este decizia lor (a suporterilor, să nu susţină echipa în Giuleşti – n.r.). Nu putem să facem nimic decât să îndreptăm lucrurile și să îi aducem înapoi la stadion“, a declarat Ștefan Vlădoiu.

Citeşte şi: Rapid – „U“ Craiova 2-0 | Dragoș Bon: „Nu avem timp să plângem“

Exit mobile version