Acasă Sport Fotbal Gata cu figuranţii? Mihai Rotaru, decis să pună piciorul în prag!

Gata cu figuranţii? Mihai Rotaru, decis să pună piciorul în prag!

Înfrângerea Universităţii Craiova la Ovidiu, 0-2 cu Farul, nu i-a picat deloc bine finanţatorului Mihai Rotaru. Dacă în trecut patronul era acuzat de oamenii de fotbal şi de suporteri că are prietenii în rândul jucătorilor şi că devine sentimental atunci când trebuie să ia anumite decizii, din sezonul în curs lucrurile par să stea altfel.

Mihai Rotaru a avut o intervenţie în cadrul unei emisiuni şi nu şi-a menajat deloc fotbaliştii. El a punctat că nu mai vrea să vadă jucători-figuranţi pe teren, ci fotbalişti cu atitudinea potrivită câştigării oricărui meci. Rotaru consideră că este o problemă doar de atitudine şi că valoarea „leilor“ nu poate fi contestată.

„A fost un meci slab. Dar cred că a fost mai slab ăla de anul trecut când am pierdut cu 3-2, când am condus cu 1-0 și 2-1. N-am arătat bine. Au fost și jucători care au dezamăgit și ori se trezesc, ori se apucă de alte sporturi. Nu avem cum să tăiem în carne vie. Pur și simplu cine nu face față va sta pe bancă sau în tribună ori pleacă! Cine nu înțelege că noi trebuie să jucăm ca o echipă și să lăsăm individualitățile… Deși rămân la părerea că nicio echipă din România nu are individualitățile noastre! Hai să și jucăm! Nu trebuie să îl facem noi pe Ivan țap ispășitor că nu este cazul! Am auzit părerile domnului Cârțu, sunt ale dânsului. Anul trecut, Andrei a tras echipa după el. Anul ăsta, într-adevăr, e pe o poziție nouă. Își va reveni și e un jucător care a crescut la Universitatea Craiova, dar nu e vorba de asta“, a declarat Mihai Rotaru, la Fanatik.

Sorin Cârțu ştie cine-i veriga slabă şi are şi soluţia

Devenit analist tv după încheierea contractului cu Universitatea Craiova, Sorin Cârţu a început să mai spună şi lucrurilor şi nume atunci când vine vorba despre lotul Ştiinţei. De data asta a analizat faza defensivă făcută de olteni contra Farului şi i-a dat un sfat lui Laurenţiu Reghecampf.

„Avem niște probleme, în special în apărare. După mine, și modul cum este făcută echipa… Eu nu-l văd pe Screciu la mijloc. După mine, este cel mai bun fundaș central al Craiovei! Nu este de mijlocaș, dar… Iar ceea ce joacă Silva… Nu întâmplător de fiecare dată îl și schimbă la pauză. E o chestie de plasament, în care el putea foarte simplu să evite primul gol. Numai din înălțimea pe care o are, numai din plasament. Și el, și Zajkov. E o fază în care Grameni este pe o minge deschisă, descoperită, și tu nu trebuie să stai în linie. Trebuie să iei puțină adâncime, în așa fel încât dacă se joacă în spatele tău, așa cum s-a și jucat, să poți să intervii. Repet: eu îl văd acolo pe Screciu. Mi se pare că dă și randament mai bun. Joacă echipa altceva. Și coechipierii îl simt pe Silva că nu este în tonul care trebuie să fie în joc… Probabil de aici și reproșurile care apar”, a spus Sorin Cârțu, la Fanatik.

Îşi revin cu FCSB?

Pentru Universitatea Craiova urmează un final de săptămână de foc. Antrenamentele dificile comandate de Laurenţiu Reghecampf, menite să să regleze jocul alb-albaştrilor, trebuie finalizate cu un rezultat pozitiv în Ghencea, contra FCSB-ului. Miza jocului de sâmbătă seară, de la ora 21.45, este amplificată de dorinţa de a demonstra fanilor că echipa este este pe drumul cel bun. În plus, se apropie şi ziua de 5 septembrie, iar aniversarea celor 75 de ani trebuie marcată şi printr-un rezultat pozitiv. Din acelaşi motiv, galeria Universităţii Craiova îşi anunţă prezenţa pe Ghencea într-un număr mare. Detaliile acestei deplasări pot fi găsite pe pagina de Facebook a Peluzei Nord.

Din fericire, Universitatea Craiova o va prinde pe FCSB şi într-o perioadă delicată. Asta pentru că meciul cu UTA i-a „stricat“ lotul lui Elias Charalambous. În jocul cu arădenii s-au accidentat Vlad Chiricheş şi Siyabonga Ngezana, în timp ce Alexandru Pantea şi Florinel Coman au fost eliminaţi. Aşadar şansele alb-albaştrilor de reuşită sunt considerabile, dar, aşa cum a semnalat şi patronul Mihai Rotaru, elevii lui Laurenţiu Reghecampf trebuie să arate şi o determinare mare.

Citeşte şi: Universitatea Craiova a oficializat transferul lui Lyes Houri

Exit mobile version