Acasă Sport Fotbal Mititelu recunoaşte înfrângerea din instanţă, dar pe jumătate

Mititelu recunoaşte înfrângerea din instanţă, dar pe jumătate

Soluţia dată astăzi de către Curtea de Apel Timişoara, potrivit căreia palmaresul aparţine Clubului Sportiv Universitatea Craiova, nu i-a picat deloc bine lui Adrian Mititelu, patronul clubului FCU. Acesta a postat un comunicat pe pagina oficială a grupării sale, în care precizează că instanţa nu face referire la întregul palmares.

„Astăzi, Curtea de Apel Timișoara a stabilit că palmaresul istoric realizat până la 31 ianuarie 1991 îi aparține Clubului Sportiv de drept public Universitatea din Craiova, club al cărui director este Badea Pavel.

Practic, odată cu această sentință, palmaresul Științei se rupe în două:
05.09.1948 – 31.01.1991: rămâne în patrimoniul Clubului Sportiv de drept public Universitatea din Craiova;
01.02.1991 – până în prezent: este palmaresul nostru și rămâne în patrimoniul nostru.

Deși este o decizie pe care o considerăm nedreaptă, ilegitimă și vădit abuzivă, o vom respecta. De asemenea, noi, clubul, vom face recurs la ICCJ, însă sentința este executorie și o vom pune în aplicare imediat ce ni se va comunica“, se arată într-un comunicat al FCU.

Citeşte şi: Instanţa a făcut lumină: palmaresul este la Universitatea Craiova, nu la FCU!

Exit mobile version