Acasă Sport Fotbal FCU – Chindia 1-0 | Nicolo Napoli: „Am meritat să câștigăm“

FCU – Chindia 1-0 | Nicolo Napoli: „Am meritat să câștigăm“

Antrenorul formației FCU Craiova, Nicolo Napoli, s-a bucurat pentru victoria la limită obținută vineri seară în fața Chindiei, recunoscând că jocul nu a strălucit.

„Un meci bun, am jucat cu o echipă bună, dar am câștigat 3 puncte. Cred că echipa mea a făcut un meci foarte bun și a meritat să câștige. Știam că joacă pe contraatac, dar eu cred că am meritat pe final să câștigăm. Baeten a făcut un meci foarte bun, dar și alții au jucat bine. Am mai avut ocazii, chiar și singur cu portarul, dar portarul lor a fost bun și mergem înainte. Decidem săptămâna viitoare cine bate penalti. Important e că am câștigat azi, am mai adunat 3 puncte, vedem ce se mai întâmplă“, a spus Napoli, la Digi Sport.

Toni Petrea: „Asta e principala mea preocupare!“

De partea ceaaltă, antrenorul Chindiei, Toni Petrea, a acceptat cu greu înfrângerea.

Sunt lucruri care pot destabiliza orice apărare. Cred că ne-am comportat bine în prima repriză, nu cred că au avut vreo ocazie, doar la faza lui Baeten. Din păcate, am studiat-o degeaba la antrenamente. Ne-am descurcat destul de bine, dar a apărut și acea accidentare a lui Perianu. Sper să fie ok, pentru că și așa suntem puțini. Și în zece oameni am avut câteva ocazii. Nu am avut luciditate și concentrare. Dacă nu reușești să marchezi, e greu să pleci cu puncte.

Nu știm, sperăm să ajungem acasă și să ne refacem cât mai repede, să vedem care e situația. Preocuparea mea principală e să refacem jucătorii. Timpul nu e de partea noastră. Sper ca staff-ul medical să mă ajute și să îi refacă pe câțiva dintre ei. Nu poți să nu speri până la final. Noi am primit gol după un aut.

Nu avem ce să pregătim. Știm programul, știm adversarii. Sunt deasupra noastră, se luptă pentru locuri de baraj, dar nu vrem să ne facem planul de acum. Vom vedea după aceste trei jocuri unde suntem și ce vom face în continuare.

Nu știu dacă jucătorii sunt bulversați, dar preocuparea lor principală ar trebui să fie la joc. Că se ia o decizie care te dezavantajează ar trebui să te ambiționeze. Se greșește, vreau să cred că nu sunt intenționate. Sistemul VAR ar trebui să ajute, nu să încurce mai mult“, a spus Toni Petrea.

Citește și: FCU Craiova – Chindia Târgovite 1-0 | Victorie muncită pentru trupa lui Napoli

Exit mobile version