Acasă Sport Fotbal Liga 3 / ACSO Filiaşi mizează pe victorie şi cu Gilortul

Liga 3 / ACSO Filiaşi mizează pe victorie şi cu Gilortul

Foto: Alex Vîrtosu
Foto: Alex Vîrtosu

Neînvinsă în acest play-off al Ligii 3, seria 7, ACSO Filiaşi se simte confortabil pe poziţia a doua a clasamentului. Gruparea doljeană se pregăteşte însă de o nouă bătălie importantă şi dificilă, urmând să o întâlnească vineri, de la ora 17.00, în deplasare, pe Gilortul Târgu Cărbuneşti. Aceasta este prima partidă din retur. În primul meci dintre cele două, ACSO Filiaşi s-a impus la limită scor 1-0, pe teren propriu.

Despre confruntarea de pe stadionul “Cristinel Răducan”, antrenorul grupării ACSO Filiaşi a afirmat că se aşteaptă la un duel foarte disputat. Din păcate, lista indisponibililor este din nou mare.

„Va fi un meci echilibrat, la fel ca toate celelalte, pentru că în play-off sunt echipe foarte bune. Avem un moral bun, suntem în creştere de formă şi mergem cu încredere că putem câştiga la Târgu Cărbuneşti.

Revin Calu şi Militaru. În schimb, Vulpe acuză o entorsă de genunchi şi este indisponibil. Pe lângă el mai sunt şi alţii cu probleme medicale: Manolache, Tudor, Darius Boldu, Rovenţa şi Chiriţoiu. Acesta s-a ciocnit la meciul tur cu un adversar şi are fractură de perete facial, cu mandibulă şi sinusuri. E mutilat!”, a spus Victor Naicu, pentru GdS Sport.

Liga 3, seria 7:

Play-off, etapa 4:
Vineri, 21 aprilie
– ora 17.00: Gilortul Târgu Cărbuneşti – ACSO Filiaşi.
Sâmbătă, 22 aprilie – ora 17.00: Viitorul Şimian – CSM Deva.
Clasament: 1. Deva 51 puncte (golaveraj 4-3), 2. Filiaşi 44 (5-3), 3. Şimian 37 (3-3), 4. Cărbuneşti 37 (1-4).

Play-out, etapa 4:
Vineri, 21 aprilie – ora 17.00: Progresul Ezeriş – Viitorul Pandurii II Târgu Jiu.
Sâmbătă, 22 aprilie – ora 17.00: Jiul Petroşani – Retezatul Haţeg, Voinţa Lupac – Armata Aurul Brad.
Clasament: 1. Lupac 33 (9-5), 2. Petroşani 32 (5-2), 3. Brad 20 (5-6), 4. Haţeg 19 (5-3), 5. Târgu Jiu II 14 (6-6), 6. Ezeriş 11 (3-11).

Citeşte şi: Liga Campionilor | Real Madrid s-a bucurat şi la Londra

Exit mobile version