Acasă Sport Fotbal România U21 – Portugalia U21 / Săndoi face ultimele retuşuri înainte de...

România U21 – Portugalia U21 / Săndoi face ultimele retuşuri înainte de EURO

Naționala U21 a României continuă pregătirea pentru turneul final din 2023, găzduit de România și Georgia. Selecționata pregătită de Emil Săndoi va disputa în luna martie două meciuri amicale împotriva selecționatelor similare din Portugalia și Germania. Pentru tricolori vor fi ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2023.

La antrenamentul de miercuri, selecționerul Emil Săndoi a pus la punct ultimele detalii tactice pentru primul duel amical din martie. Disputa România U21 – Portugalia U21 va avea loc vineri, 24 martie, de la ora 19.00, pe Stadionul „Steaua“ şi va fi transmisă live pe PRO ARENA și FRF.tv.

„Trebuie să vibrăm împreună“

Selecţionerul echipei naţionale a României, Emil Săndoi, a declarat, luni, că jucătorii trebuie să „vibreze” împreună, subliniind importanţa coeziunii grupului înaintea partidelor amicale cu Portugalia şi Germania.

„Întâlnim Portugalia şi Germania, două echipe calificate la EURO 2023 şi în acelaşi timp echipele care au disputat finala ultimului turneu final, EURO 2021. Atunci a câştigat Germania în faţa Portugaliei. Să fim conştienţi, nu avem o misiune uşoară în aceste amicale. Important e că rezonăm cu toţii… dar trebuie să şi vibrăm împreună pe parcursul partidelor. Şi cei care sunt în teren şi cei de pe margine, pentru că fotbalul e un sport de echipă şi e foarte importantă această coeziune pe care un grup o are, o stare de spirit la care noi trebuie să fim campioni ca să ne ridicăm la nivelul echipelor pe care le vom întâlni.

Adversarii au jucători care activează în campionatele de top din Europa. Am văzut listele lor şi au convocat cam tot ce au ei mai bun la ora actuală. Sunt două meciuri amicale în care vom testa puterea grupului”, a declarat Săndoi, într-un interviu acordat site-ului FRF.

Lotul convocat de selecționerul Emil Săndoi pentru această acțiune:

Portari: Mihai Popa (FC Voluntari), Ștefan Târnovanu (FCSB)Andrei Gorcea (Universitatea Cluj);
Fundaşi: Alexandru Pantea (FCSB), Alexandru Țîrlea (Gimnastic de Tarragona / Spania), Bogdan Racovițan (Rakow / Polonia), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova)Victor Dican (FC Botoșani)Marco Ehmann (EN Paralimniou / Cipru), Valentin Țicu (Petrolul)Andres Dumitrescu (Sepsi);
Mijlocaşi: Vlad Pop (CS Mioveni)Dragoș Albu (U Craiova 1948)Mihai Lixandru (CS Mioveni)Constantin Grameni (Farul)David Miculescu (FCSB)Alexandru Ișfan (Universitatea Craiova)Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova)Alexi Pitu (Bordeaux / Franța)Rareș Ilie (Maccabi Tel Aviv / Israel)Claudiu Petrila (CFR Cluj)Marius Corbu (Puskás Akadémia / Ungaria);
Atacanţi: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Birligea (CFR Cluj).

Citeşte şi: Norvegia U19 – România U19 4-0 / Rezultat rușinos, gândul la Euro dispare treptat

Exit mobile version