Acasă Sport Fotbal FCSB – „U“ Craiova 1-1 | Andrei Ivan: „Suntem acolo, la patru...

FCSB – „U“ Craiova 1-1 | Andrei Ivan: „Suntem acolo, la patru puncte de primul loc“

Foto: Alex Vîrtosu
Foto: Alex Vîrtosu

Căpitanul formației Universitatea Craiova, Andrei Ivan, a explicat ce s-a întâmplat în repriza secundă, când alb-albaștrii au făcut pasul înapoi și au fost egalați de FCSB.

„O primă repriză foarte bună a noastră. Nu cred că le-am dat nicio șansă celor de la FCSB. În repriza a doua cred că am intrat pe vârfuri și au avut cei de la FCSB 25 de minute bune și ne-au egalat. Am intrat relaxați și s-a văzut pe tabelă. Sperăm ca meciul următor să luăm cele trei puncte. Nimeni nu ne dă șanse la titlu, dar o luăm pas cu pas. Eu cred că suntem acolo, la patru puncte de primul loc“, a spus „Jdechi“, la Digi Sport.

„Mă așteptam să fiu la națională“

Andrei Ivan s-a arătat dezamăgit de neconvocarea la echipa națională.

„Nu vreau să zic nimic despre domnul selecționer. Este decizia dânsului. Sincer, mă așteptam să fiu la națională. Sunt în formă, am marcat 6 goluri… Nu am făcut scandal, nu am comentat la nimeni din staff-ul domnului selecționer, vă spun sincer. Am fost trimis în tribune la meciul cu Muntenegru. Nu a vorbit nimeni cu mine. Ești la echipa națională, nu trebuie cineva să spună ‘bă, nu ești în lot’. Nu mă supăram, că nu am fost nici cu Finlanda și nu m-am supărat.

Mă așteptam să vină cineva și să-mi spună că nu sunt în lot. Ultima oară când am vorbit cu cineva de la națională eram în Turcia, în cantonament. Așa am crezut, că o să fiu convocat. Da, e frustrant, că îmi doresc să fiu acolo.

Eu cred că dacă înscriu meci de meci o să fie imposibil să nu mă cheme. Nu am cui să cer scuze. Pe mine nu are de ce să mă afecteze. Eu m-am antrenat bine, am fost disciplinat, nu cum s-a zis. Nu cred că am dușmani. Credeți-mă că nu știu nimic, vă spuneam dacă erau probleme“, a mai spus Andrei Ivan.

Citește și: FCSB – „U” Craiova 1-1 / Bun şi un punct, dar se putea mai mult

Exit mobile version