Acasă Sport Fotbal FCSB – „U” Craiova 1-1 / Bun şi un punct, dar se...

FCSB – „U” Craiova 1-1 / Bun şi un punct, dar se putea mai mult

Foto: Alex Vîrtosu
Foto: Alex Vîrtosu

Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida susţinută sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa vicecampioanei FCSB. Disputa a contat pentru prima etapă din play-off-ul Superligii. A fost un joc în care Ştiinţa a jucat bine, spre foarte bine în prima repriză, şi modest în cea de-a doua.

Alb-albatrii au deschis scorul prin Jovan Markovic, care, servit de Ivan, a „croşetat” trei fundaşi ai gazdelor şi a finalizat cu un şut imparabil de la 5 metri (’33, 0-1).
Ştiinţa îşi putea majora avantajul prin Andrei Ivan, care a reluat cu capul periculos din faţa porţii, la o centrare venită din dreapta (’38). N-a fost singura oportunitate de gol a căpitanului, pe lista ratărilor trecându-şi numele şi Mitrea.

Aşa cum era de aşteptat, FCSB a presat continuu în partea secundă, în timp ce contraatacurile Ştiinţei s-au încheiat undeva la 20 de metri. Gazdele au restabilit egalitatea prin Malcom Edjouma, care a reluat cu capul din faţa porţii, o centrare ventă din stânga (’67, 1-1).

Ştiinţa putea reveni în avataj pe tabelă, pentru că Elvir Koljic a scuturat plasa lui Tîrnovanu, dar de la margine s-a indicat offside (’79).

FCSB: Tîrnovanu – Sorescu, Dawa, L. Cristea, Radunovic – Edjouma, Şut, Olaru (’46, Cordea) – Coman (’64, Miculescu), Compagno (’90+3, Radaslavescu), Oc. Popescu (’76, Ov. Popescu).

Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu (’89, Roguljic), Zajkov, Mitrea, Ndong – Mateiu, Screciu – Işfan (’58, Hanca), Baiaram (’58, Al. Creţu), Ivan (’89, Rivaldinho) – Markovic (’67, Koljic). Antrenor: Ezgen Neagoe.

Cartonaşe galbene: Edjouma ’59 / Baiaram ’44.

A arbitrat: Florin Andrei.

În runda următoare, Universitatea Craiova va primi vizita campioanei CFR Cluj, în timp ce FCSB va juca la Sepsi Sf. Gherghe.

Play-off, etapa 1:

Sâmbătă, 18 martie: FCSB – „U“ Craiova 1-1.
Duminică, 19 martie – ora 16.30: Farul – Sepsi, ora 19.00: CFR Cluj – Rapid.

Clasament: 1. Farul 32 puncte, 2. CFR Cluj 32, 3. FCSB 30 (1-1), 4. „U“ Craiova 28 (1-1), 5. Rapid 26, 6. Sepsi 21.

Play-out, etapa 1:

Vineri, 17 martie: Voluntari – Hermannstadt 1-1, Petrolul – UTA 1-0.
Sâmbătă, 18 martie: Botoșani – Chindia 1-0.
Luni, 20 martie – ora 18.00: FCU – Mioveni, ora 21.00: U Cluj – Argeș.

Clasament: 7. Petrolul 21 (1-0), 8. FCU 20, 9. Botoşani 19 (1-0), 10. Voluntari 18 (1-1), 11. Hermannstadt 17 (1-1), 12. U Cluj 17, 13. Chindia 16 (0-1), 14. Argeş 14, 15. UTA 14 (0-1), 16. Mioveni 11.

Citeşte şi: Iordănescu a făcut selecția pentru jocurile cu Andorra și Belarus. Vezi lista!

Exit mobile version