Acasă Sport Fotbal Universitatea Craiova – UTA 2-1 | Alb-albaştrii au luptat, au câştigat şi...

Universitatea Craiova – UTA 2-1 | Alb-albaştrii au luptat, au câştigat şi aplauze au luat

Foto: Alex Vîrtosu

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-1 în partida susținută vineri seară, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în fața echipei UTA Arad. Disputa a contat pentru etapa 30, ultima din campionatul regular al Superligii.

Oaspeţii au deschis scorul prin Batha, care, scăpat din marcajul lui Ndong, a reluat cu capul o centrare venită dintr-un corner, de la Roger (’39, 0-1).

Alb-albaştrii au restabilit egalitatea în repriza secundă, printr-un şut al lui Markovic, deviat de Erico da Silva (’52, 1-1).

Oaspeţii au avut o şansă uriaşă să revină în avantaj prin Otele, care a rămas singur cu „Popică”, dar nu a nimerit poarta (’61).

„Leii” au preluat conducerea graţie lui Elvir Koljic, care l-a executat cu un şut bine plasat de la circa 14 metri, după o combinaţie cu Creţu (’65, 2-1).

Finalul a fost încins, cu ocazii uriaşe la ambele porţi, dar tabela nu a mai fost modificată.

Universitatea Craiova: L. Popescu – Vătăjelu (’69, Vlădoiu), Zajkov, Raul Silva (’62, Creţu), Ndong – Mateiu, Screciu – Ișfan (’46, Cîmpanu), Baiaram (’46, Koljic), Ivan – Markovic (’78, Rivaldinho). Antrenor: Eugen Neagoe.

UTA Arad: Kucher – Abeid, Erico da Silva, Benga, Roger – R. Pop (’82, Păşcălău), Batha, Cascini (’69, Anton), Barbosa (’68, Stahl) – Milosevic (’55, Otele), Postolachi. Antrenor: Laszlo Balint.

Cartonașe galbene: – / Kucher ’49.
Au arbitrat:
Cătălin Popa – Bogdan Gheorghe, Romică Bîrdeș; Ionuț Coza.
VAR:
Rareș Vidican, Vlad Bîrleanu.
Observatori:
Cornel Fecioru (CCA), Imilian Șerbănică (LPF).

Superliga, etapa 30:

Vineri, 10 martie: FC Botoșani – CS Mioveni 1-1, „U“ Craiova – UTA Arad 2-1.
Sâmbătă, 11 martie – ora 17.30: FC Argeş – Petrolul, ora 20.30: Farul – Rapid.
Duminică, 12 martie – ora 21.00: FCSB – Sepsi, ora 21.00: Hermannstadt – FCU Craiova.
Luni, 13 martie – ora 17.30: Chindia – Voluntari, ora 20.30: CFR Cluj – U Cluj.

Clasament:

Clasament oferit de flashscore.ro

Citește și: Liga 3 | Universitatea II Craiova, învinsă de „lanterna“ Colonești

Exit mobile version