Acasă Sport Fotbal Petrolul – „U“ Craiova | Orgolii mari, puncte importante

Petrolul – „U“ Craiova | Orgolii mari, puncte importante

Foto: Alex Vîrtosu
Foto: Alex Vîrtosu

Petrolul Ploieşti şi Universitatea Craiova se întâlnesc astăzi, de la ora 15.30, pe stadionul „Ilie Oană“, într-o partidă contând pentru etapa 29 din Superligă.

Confruntarea din Prahova va fi arbitrată de Horia Mladinovic (Bucureşti). Acesta va fi ajutat de asistenţii Ovidiu Artene (Vaslui) şi Sebastian Gheorghe (Suceava). Al patrulea oficial va fi Andrei Antonie (Bucureşti).

Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Petrolul!

În camera VAR se vor regăsi Sorin Costreie (Buftea) şi Vladimir Urzică (Piatra Neamţ).

CCA l-a desemnat observator pe Eduard Dumitrescu (Piteşti). LPF l-a indicat supervizor pe Marian Bucurescu (Bucureşti).

Statistica, de partea Ştiinţei

LPF a prezentat o statistică scurtă în privinţa disputelor dintre Petrolul Ploieşti şi Universitatea Craiova. Acesta a notat următoarele:

De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă din 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit de șapte ori în principala competiţie internă. De două ori s-au impus prahovenii, celelalte cinci partide fiind câştigate de olteni.

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

Primul meci a avut loc pe 24 august 2014, Universitatea Craiova – Petrolul 0-2. Golurile au fost marcate de Albin şi Tamuz. Pe băncile tehnice s-au aflat Ionel Gane, respectiv Răzvan Lucescu.

Cea mai recentă confruntare directă din Superliga Rpmâniei: 15 octombrie 2022. Universitatea Craiova – Petrolul 2-1, marcatori Al. Cîmpanu, Rivaldinho, respectiv C. Irobiso.

Mediile de vârstă: Petrolul Ploieşti – 25 ani şi o lună / Universitatea Craiova – 25 de ani şi 9 luni.

Eugen Neagoe: „Băieţii vor da tot ce au mai bun“

Antrenorul Universităţii Craiova, Eugen Neagoe, are încredere că băieţii săi vor face un meci bun, cu toate că terenul de la Ploieşti nu-i va lăsa să se desfăşoare aşa cum şi-ar dori.

„Va fi o partidă normală, de campionat, dar dificilă având în vedere condiţiile în care se desfăşoară acest joc. Noi, în deplasare, nu am făcut jocuri foarte bune, dar sunt convins că duminică băieţii vor da tot ce au mai bun. Sunt conştienţi de importanţa jocului. Sunt conştienţi că nu am reuşit în deplasare să avem o evoluţie aşa cum ne-am fi dorit cu toţii. Sunt concentraţi şi e bine că nu avem noi probleme de lot după acest ultim joc, cu FC Argeş.

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

Petrolul are o echipă valoroasă, cu jucători valoroşi, unii de echipă naţională. Ştim că sunt foarte agresivi acasă. Ştim că speculează foarte bine fazele fixe. Joacă cu trei fundaşi centrali mereu, foarte rar au aschimbat acest sistem, dar au şi jucători de aşa natură. În atac au jucători periculoşi, Budescu, Grozav, Irobiso… Întâlnim o echipă periculoasă. Trebuie să fim pregătiţi pentru absolut orice“, a declarat Eugen Neagoe.

Gjoko Zajkov: „Trebuie să fim foarte concentraţi“

Din rândul jucătorilor Universităţii Craiova a vorbit Gjoko Zajkov. Fundaşul macedonean a declarat că Petrolul nu trebuie subestimată.

„Mă simt bine aici, în România. Cât despre fotbalul din Superligă pot spune că este de un nivel foarte bun. Nu sunt echipe rele. Până acum, meciurile pe care le-am jucat pot spune că am întâlnit formaţii de calitate.

Despre Petrolul pot spune că am urmărit meciul cu FCSB. Este al doilea pe care îl văd cu Petrolul şi pot spune că dacă vezi rezultatul şi nu ai văzut meciul te poţi gândi că este o echipă slabă. Dar nu este deloc aşa. Poate că au prins o zi proastă.

Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Noi trebuie să fim foarte concentraţi pe evoluţia noastră. Ne antrenăm bine la fiecare antrenament, fiecare jucător dă totul, avem o atmosferă foarte bună. După meciul cu FC Argeş suntem foarte fericiţi, pentru că este foarte important să câştigi. Avem mai multă încredere în noi pentru următorul meci“, a declarat Zajkov.

Florin Pîrvu: „Trebuie să facem un meci bun“

De partea cealaltă, antrenorul Petrolului Ploieşti, Florin Pîrvu, se confruntă cu probleme de lot, dar speră să găseacă formula cu ajutorul căreia să obţină cel puţin un punct.

„Este al patrulea meci din seria infernală, contra Universităţii Craiova, o echipă care îşi propune an de an campionatul. Este o echipă cu un lot foarte bun, cu condiţii foarte bune de pregătire. Acest joc va fi foarte greu, pentru că noi, în acest moment, avem destuli jucători suspendaţi, accidentaţi. Cei care vor intra şi cei care vor fi pe bancă sunt pregătiţi să facem un joc bun. Consideră că jucăm acasă, în faţa propiilor suporteri, trebuie să facem un meci bun şi să ne luptăm până în ultimul minut şi să scoatem un rezultat pozitiv“, a spus Pîrvu.

Citeşte şi: Rapid – Hermannstadt 0-1 | Sibienii au scăpat cu trei puncte din Giuleşti

Exit mobile version