Acasă Sport Fotbal ACSO Filiaşi a „vizitat“ Policlinica pentru Sportivi din Craiova

ACSO Filiaşi a „vizitat“ Policlinica pentru Sportivi din Craiova

Foto: Alex Vîrtosu
Foto: Alex Vîrtosu

O parte dintre jucătorii formaţiei ACSO Filiaşi şi-au dat întâlnire astăzi la Policlinica pentru Sportivi din Craiova, în vederea efectuării testelor fizice, necesare obţinerii vizei pentru partea a doua a campionatului.

„M-am revăzut astăzi cu o parte dintre băieţi, pentru că au venit la Craiova pentru vizita medicală. Am avut 15 locuri, dar pe unii i-am reprogramat. Acum au dat testele Calu, Creţu, Tudor, fraţii Boldu, Scuturoiu, Alex Vulpe, Manolache, Miere, Armăşelu şi Bogdan Călin. Restul vor veni săptămâna viitoare“, a explicat antrenorul Victor Naicu, pentru GdS Sport.

Vacanţa se apropie de sfârşit şi toată lumea este nerăbdătoare să treacă la treabă.

„Ne reunim luni, la ora 11.00 la stadionul ‘Orăşenesc’. Ne vom antrena o perioadă scurtă în Filiaşi. Apoi cred că ne vom muta la baza ‘Aripile’, ca să ne antrenăm pe un teren artificial bun. Nu poţi să intri acum pe unul de iarbă, pentru că l-am distruge imediat şi avem nevoie de suprafeţe bune când reluăm campionatul.

Aşa cum am mai spus-o, nu vom pleca în cantonament la munte. Dar cu siguranţă ne vom pregăti foarte bine, pentru că vrem să continuăm ascensiunea. Am creionat şi din amicale, dar le vom anunţa la momentul oportun“, a comentat Victor Naicu.

Campionatul Ligii 3 se reia pe 11 martie, cu etapa a 16-a. ACSO Filiaşi ocupă locul 2 în seria 7, cu 34 de puncte.

Citeşte şi: Craioveanul Vlăduţ Popa a semnat cu AFC Hermannstadt

Exit mobile version