Acasă Sport Fotbal Liga 3 | ACSO Filiaşi a pus stăpânire pe primul loc

Liga 3 | ACSO Filiaşi a pus stăpânire pe primul loc

Foto: Facebook ACSO Filiaşi
Foto: Facebook ACSO Filiaşi

ACSO Filiaşi şi-a trecut în cont o nouă victorie importantă, a şaptea din actualul sezon, şi pare să fi pus stăpânire pe prima poziţie din clasamentul Ligii 3, seria 7. Elevii lui Victor Naicu s-au impus vineri, cu 2-1, pe teren propriu, în fata echipei Voința Lupac. Golurile doljenilor au fost marcate de Cosmin Calu și Cătălin Manolache.

„A fost o victorie frumoasă, muncită şi meritată. Chiar dacă pe final au avut şi adversarii ceva ocazii, am dominat şi controlat tot meciul. Îi dedicăm victoria lui Ion Creţu (fotbalistul echipei ACSO Filiaşi şi-a pierdut fratele într-un accident – n.r.). Ne bucurăm că rămânem pe primul loc, iar acest lucru ne obligă să obţinem victoria şi în următorul joc“, a declarat căpitanul Cosmin Calu, pentru pagina oficială de Facebook.

„Am întâlnit o echipă foarte bună şi ştiam că ne aşteaptă un meci greu. Am luptat până la final şi Dumnezeu ne-a răsplătit. Ne-am gândit tot timpul la Ionuţ Creţu. Nu ştiu cât de mult îl ajută acest lucru în aceste momente grele, dar noi i-am fost tot timpul alături. Vreau să felicit jucătorii pentru acest parcurs de senzaţie pe care-l avem. Nu ştiu dacă suntem cea mai bună echipă, dar cu siguranţă suntem cea mai în formă. Nu este întâmplător faptul că avem cinci victorii consecutive, deci la Filiaşi se munceşte bine. Încercăm să strângem cât mai multe puncte, să ne depărtăm de celelalte contracandidate. Avem şi avantajul sistemului că în play-off, dacă ne vom califica, nu ni se înjumătăţesc punctele. Încă nu ne gândim acolo, dar cu siguranţă ne agăţăm de fiecare joc, vom munci bine în continuare şi vom vedea cât va dura această formă bună“, a declarat antrenorul Victor Naicu.

Acesta a început meciul cu următorul unsprezece: Cosmin Uruiocea – Dănuţ Scuturoiu, Ionuţ Călin, Marian Chiriţoiu, Cosmin Calu – Gabriel Matei, Alexandru Armăşelu – Moses Baidoo, Andrei Paliu, Robert Eshun – Cătălin Manolache. Au mai intrat: Alex Fotescu, Andrei Militaru, Alex Vulpe, Eduard Miuţescu.

În etapa viitoare, ACSO Filiaşi va juca la Târgu Jiu, împotriva echipei secunde a clubului Viitorul Pandurii. Meciul este programat vineri, 28 octombrie, de la ora 15.00.

Liga 3, seria 7 – etapa 10

Vineri, 21 octombrie: ACSO Filiaşi – Voinţa Lupac 2-1, Viitorul Pandurii II Târgu Jiu – Viitorul Şimian 2-5, Jiul Petroşani – Armata Aurul Brad 7-0, CSM Deva – Gilortul Târgu Cărbuneşti 4-0.
Sâmbătă, 22 octombrie: Progresul Ezeriş – Retezatul Hațeg 2-2.

Clasament:
1.Filiaşi 22 puncte (golaveraj 16-11)
2.Deva 21 (23-2)
3.Şimian 16 (22-18)
4.Cărbuneşti 16 (13-13)
5.Petroşani 15 (19-6)
6.Lupac 14 (15-11)
7.Târgu Jiu II 8 (13-23)
8.Hațeg 6 (9-16)
9.Ezeriş 5 (9-20)
10.Brad 2 (10-29)

Citeşte şi: Liga 4 Dolj | Rezultatele înregistrate în etapa 9

Exit mobile version