Acasă Sport Fotbal U Cluj – FCU 1-1 | Marius Croitoru – împăcat cu remiza,...

U Cluj – FCU 1-1 | Marius Croitoru – împăcat cu remiza, Eugen Neagoe – nu

U Cluj și FCU Craiova au remizat, 1-1, la Mediaș, iar antrenorii celor două formații au avut opinii diferite vizavi de rezultat.

Tehnicianul formației FCU Craiova, Marius Croitoru, s-a declarat nemulțumit de prestația elevilor săi și consideră că rezultatul a fost echitabil.

„Dacă luăm doar partea pozitivă, am câștigat un punct. O primă repriză foarte slabă, în care cei de la U Cluj puteau să aibă avans. Nu știu de ce se repetă același scenariu mereu, Probabil că e vorba de oboseală, că jucăm partide din trei în trei zile. Orice gol este important, normal, că a venit înainte de pauză este cu atât mai bine. E clar că am făcut o primă parte slabă. Nu știu dacă era drept să câștigăm, chiar dacă am jucat în partea a doua mai bine. Păcat că nu am putut să marcăm de la un metru și am reușit de la 30. Sperăm să scoatem cât putem de la aceste două partide înainte de pauza pentru echipa națională. Trebuie ca să ne regrupăm după plecarea lui Compagno. Se poate aduce un înlocuitor, sunt semnale. Cred că și în momentul acesta se lucrează la aducerea unui nou jucător. Totuși, durează până reușim să-l integrăm“, a spus Marius Croitoru, la Digi.

Eugen Neagoe: „Meritam victoria! În prima repriză, nici nu au intrat în careu“

De partea cealaltă, antrenorul ardelenilor de la U Cluj, olteanul Eugen Neagoe, consideră că rezultatul este nedrept.

După tot ce s-a întâmpat în teren, egalul nu are cum să ne mulțumească. Trebuia să câștigăm acest joc. Erau importante cele trei puncte. Cred că prima repriză a fost pefectă. I-am ținut pe adversari într-un pressing, i-am sufocat, ne-am creat foarte multe ocazii, bară, singuri cu portarul. Cred că am marcat un gol valabil. Eu așa am văzut. Mie mi se pare gol. Portarul Craiovei este cu ambele picioare pe linia porții și mingea este în poartă , dar dacă așa au hotărât cei din camera VAR, nu mai putem schimba nimic. Și nici nu vreau să devin plictisitor după fiecare meci să spun despre domnii care ne arbitrează că au greșit. Chiar daca am întâlnit o echipă care joacă fotbal, nici nu au intrat în careul nostru, dar au marcat un gol dintr-o execuție formidabilă a unui jucător valoros. Până atunci, nici nu au intrat în careul nostru. Cred că a fost o dominare totală“, a spus Neagoe.

„În a doua repriză, lucrurile s-au mai echlibrat. A avut și Craiova ocazii foarte mari și noi am avut șansele noastre. Dar în prima, dacă nu primeam acel gol și marcam din ocaziile avute, 3-4 foarte mari, și golul pe care îl consider valabil… Craiova a marcat din primul șut avut. Ăsta este fotbalul. I-am felicitat pe băieți pentru că au făcut un efort formidabil“, a completat stategul „șepcilor“.

Citește și: U Cluj – FCU 1-1 | Joc pe contre, cu un punct lăsat în iarbă

Exit mobile version