Acasă Sport Fotbal Hapoel – „U“ Craiova 5-4 | Mirel Rădoi, dezamăgit profund de ratarea...

Hapoel – „U“ Craiova 5-4 | Mirel Rădoi, dezamăgit profund de ratarea calificării în grupe (VIDEO)

Antrenorul formației Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a fost foarte afectat de ratarea calificării în grupele Conference League. El a explicat cu greu ce s-a întâmplat în returul play-off-ului din Israel, unde Hapoel Beer Sheva s-a impus după loviturile de departajarea, cu 5-4.

„Partida a decurs așa cum ne-am așteptat, a fost diferită față de meciul tur. A fost o primă repriză foarte bună făcută de Beer Sheva. Ne-a fost teamă să avem o circulație a balonului foarte bună. Am preferat să jucăm cu mingi lungi, ceea ce nu ne caracterizează, pentru că avem jucători cu o calitate tehnică bună. Trebuie să ținem cont și de presiunea făcută de cei de la Beer Sheva. Au fost foarte agresivi și au stat foarte sus.

VEZI VIDEO!

În repriza a doua am echilibrat balanța, și prin nivel de posesie, și ocazii. S-a văzut în continuare că am avut probleme la finalizare, pentru că ne creăm situații și ocazii, dar nu reușim să le fructificăm. Am reușit să deschidem scorul, dar, din păcate, nu am fost foarte lucizi să putem să menținem avantajul. Era o lovitură liberă și se termina prima repriză de prelungiri… Am ajuns la penaltiuri și acolo este o loterie. Echipa mai experimentată, cu jucătorii care pot să-și păstreze mai bine emoțiile și trăirile, va câștiga mereu aceste meciuri decise la penaltiuri.

Pe noi, astfel de meciuri ar trebui să ne întărească, pentru că în momentele grele se arată caracterele puternice. Și ca să putem să jucăm din nou în această competiție trebuie să ne întoarcem în campionatul nostru și să pregătim meci, cu meci“, a declarat Mirel Rădoi.

Citește și: Hapoel Beer Sheva – „U“ Craiova 5-4 | Am fost aproape, dar n-am știut să gestionăm șansa

Exit mobile version