Acasă Sport Fotbal Superliga | LPF a anunţat echipa şi vedetele etapei a 6-a. Vezi...

Superliga | LPF a anunţat echipa şi vedetele etapei a 6-a. Vezi cine a strălucit!

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat astăzi echipa şi vedetele etapei a 6-a din Superligă. Cum FCU a pierdut la Târgu Jiu cu Petrolul, scor 0-1, iar Universitatea nu a susţinut meciul cu Chindia, oraşul Craiova nu are niciun reprezentant în formulele prezentate de către forul fotbalistic.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 6-a:

PORTAR:

Octavian Vîlceanu (Petrolul / 25 de ani)
A avut nu mai puţin de patru intervenţii decisive! Achiziţia sa de către ploieşteni se dovedeşte a fi o mutare foarte bună.

FUNDAŞI:

Răzvan Onea (Rapid / 24 de ani)
Utilizat pentru întâia oară în acest sezon, s-a achitat excelent de sarcinile trasate de antrenor.

Ionuț Larie (Farul / 35 de ani)
Pe lângă evoluţia sigură din defensivă, căpitanul dobrogenilor a marcat din penalti golul care a făcut diferenţa pe tabelă.

Bogdan Mitrea (Sepsi / 34 de ani)
A câştigat 17 dueluri, dintre care 10 aeriene, capitol la care a fost cel mai bun din runda a 6-a.

Junior Morais (Rapid / 36 de ani)
A marcat spectaculos, cu un şut de la mare distanţă. A fost a noua reuşită din cariera brazilianului pe prima scenă din România.

MIJLOCAŞI:

Alexandru Ișfan (FC Argeş / 22 de ani)
Deşi nu a marcat în derbiul Argeşului, a participat la majoritatea acţiunilor ofensive iniţiate de piteşteni, el fiind declarat la final „Jucătorul meciului“.

Jair Silva (Petrolul / 28 de ani)
A înscris pentru întâia oară în Superliga României, golul său fiind şi primul marcat de un jucător în acest sezon direct din lovitură liberă.

Tony Njike (FC Argeş / 24 de ani)
A pasat decisiv pentru singura reuşită a partidei de la Mioveni. S-a impus ca titular în formula gândită de Andrei Prepeliţă.

Adnan Aganovic (Sepsi / 34 de ani)
A făcut un joc foarte bun la centrul terenului. Şi-a trecut în cont a doua pasă decisivă din acest sezon.

ATACANŢI:

Mario Rondon (Sepsi / 36 de ani)
Prin reuşita din ultima rundă, experimentatul atacant al covăsnenilor a ajuns la 27 de goluri în 95 de meciuri disputate în campionatul României.

Denis Alibec (Farul / 31 de ani)
Poate fi considerat jucătorul etapei, asta nu doar datorită golului marcat, ci a prestaţiei sale. A reuşit șapte driblinguri, cele mai multe dintre toţi fotbaliştii cu minute în ultima rundă, şi a câştigat 12 dueluri în atac.

ANTRENORUL ETAPEI:

Cristiano Bergodi (Sepsi / 57 de ani)
Covăsnenii continuă seria rezultatelor pozitive. Pe „Cluj Arena”, jocul echipei a fost unul consistent, fapt dovedit de indexul Instat – 221, cel mai bun înregistrat de o formaţie în cele cinci partide disputate din etapa a 6-a.

SUPERLIGA – Vedetele etapei a 6-a

Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel mai bun jucător.
Iată care au fost fotbaliştii evidenţiaţi în partidele etapei a 6-a:
CS Mioveni – FC Argeş 0-1, Alexandru Işfan (FC Argeş)
FCU – Petrolul Ploieşti 0-1, Jair Silva (Petrolul)
Rapid – UTA Arad 1-0, Junior Morais (Rapid)
U Cluj – Sepsi 0-1, Mario Rondon (Sepsi)
Farul – Voluntari 2-1, Denis Alibec (Farul)

Citeşte şi: Eugen Neagoe, la 55 de ani: „Voi merge acolo unde simt că sunt dorit cu adevărat“

Exit mobile version