Acasă Sport Fotbal Sorin Cârțu: „Jucătorii cu experiență trebuie să-și pună amprenta în teren“ (VIDEO)

Sorin Cârțu: „Jucătorii cu experiență trebuie să-și pună amprenta în teren“ (VIDEO)

Președintele formației Universitatea Craiova, Sorin Cârțu, a fost foc și pară după înfrângerea suferită duminică seară, 0-1 cu Rapid, pe stadionul „Ion Oblemenco“. Conducătorul Științei consideră că alb-albaștrii meritau cel puțin un punct după numărul ocaziilor avute.

„E o înfrângere dureroasă, nu ne convine. Este și în fața unui adversar pe care voiam foarte mult să-l învingem. Consider că înfrângerea este nemeritată, pentru că meciul nu a fost de așa natură încât să pierdem cele 3 puncte. Dar, până la urmă, știi cum e, în joc se așteaptă greșelile și sunt taxate de adversar. Consider că prima repriză s-a terminat nemeritat 0-0. A fost o repriză în care puteam să luăm un avantaj chiar și de două goluri și atunci ar fi un un meci cu o altă desfășurare“, a spus Cârțu.

Atac la jucătorii cu experiență

Sorin Cârțu nu-și explică de ce Universitatea Craiova continuă să primească gol imediat după ce iese de la cabine, fie că este la început de meci, fie după pauză. El îi consideră vinovați de acest lucru pe jucătorii cu experiență, care nu gestionează lucrurile corect și nu se implică mai mult.

„S-a întâmplat același lucru pe care-l punctez de mult timp: întotdeauna adversarul ne sancționează pe superficialitatea noastră. Din nou luăm gol în minutul 50, la doar 5 minute după ce am ieșit de la cabine! Minutul 50 a fost și în Albania, minutul 5 a fost și golul de la Mediaș, cu U Cluj… Deci ăstea sunt niște momente care trebuie analizate. E un semnal pe care trebuie să ți-l tragi tu, ca jucător cu experiență, ca grup al Universității Craiova. Văd că mereu se cade în această greșeală. Că există superficialitate în fața porții adverse, că intervine șansa portarului, astea sunt așa… Dar celelate sunt chestii care țin de organizare, de disciplină tactică pe care trebuie să o ai. Și nu neapărat trebuie să ți-o impună antrenorul“, a tunat Cârțu.

„Avem jucători cu experiență în teren, care trebuie să-și pună amprenta pe acest lucru și să transmită și grupului! În momentul în care ai în teren niște jucători precum Papp, Găman, Vătăjelu, Bancu, ei trebuie să-și pună amprenta pe joc. M-am uitat că în această seară, dacă Rapid a scos puncte, s-a bazat foarte mult pe ceea ce înseamnă la ei experiența din apărare. Și vorbesc despre Săpunaru, Morais, Grigore“, a completat oficialul Științei.

„Să te prezinți bine și să nu invoci acum oboseala“

Sorin Cârțu a luat „foc“ și pe faptul că s-a invocat oboseala după meciurile susținute în campionat și în Conference League și consideră că nimeni nu are voie să se plângă de acest fapt.

„Oboseală este normal să fie, pentru că este ritmicitatea în care se joacă meciurile și competițiile în care ești angrenat. Dar tu ești Universitatea Craiova și de aceea ești la această echipă! De aia ai standardele pe care le ai, și de condiții de antrenament, și de salarizare, pentru a juca în competiții de felul acesta. Ești obligat! Pentru asta ai luptat campionatul trecut, ca să fii pe locul eligibil de cupe europene. Și atunci trebuie să te manifești ca atare! Este un program de care știai de când s-a terminat campionatul trecut! Ai făcut o strategie, cu cantonament de vară, etc., astfel încât să te prezinți bine și să nu invoci acum oboseala“, a afirmat Sorin Cârțu.

Dezamăgit, dar optimist

Întrebat despre meciurile din această săptămână, cu Zorya Luhansk și FCU, conducătorul Universități a răspuns: „Ce așteptări să am? Să facem rezultate pozitive! Eu cred că putem să facem treaba asta. Nici în cele mai urâte vise nu mă aștepam să avem doar două puncte după trei etape“.

Cât despre posibilitatea sosirii unui mijlocaș demn de numărul 10, Sorin Cârțu a spus: „Suntem în continuare în căutări. Mai mult ca sigur aducem un coordonator. O să mai aducem cel puțin doi jucători“.

Citește și: „U“ Craiova – Rapid 0-1 | Laszlo Balint: „Consider că este un rezultat nemeritat“ (VIDEO)

Exit mobile version