Acasă Sport Fotbal „U“ Craiova – UTA / Liviu Antal: „Trebuie să fim foarte inteligenţi...

„U“ Craiova – UTA / Liviu Antal: „Trebuie să fim foarte inteligenţi şi pragmatici“

Atacantul formaţiei UTA Arad, Liviu Antal, a prefaţat disputa cu Universitatea Craiova, din etapa a 20-a a Ligii 1. Acesta a „periat“ formaţia din Bănie, dar speră ca jocul echipei sale să fie la înălţime şi astfel să se obţină măcar un rezultat de egalitate.

„Craiova are cea mai ofensivă echipă din campionat, îşi crează foarte multe ocazii de a înscrie, are o posesie bună, care te ‘macină’, să zic aşa. Asta au demonstrat în fiecare meci jucat. Nu cred că absenţele lor nu vor putea fi suplinite. Au un grup lărgit, cu jucători buni, deci, până la urmă, va fi un meci foarte greu. O să trebuiască să fim foarte inteligenţi şi pragmatici. Sperăm să fim montaţi şi să putem alerga în aşa fel încât să putem să-i blocăm şi să adunăm un punct sau puncte“, a spus Liviu Antal, într-o conferinţă de presă.

Acesta a vorbit şi despre parcursul UTA-ei, sperând la un loc în play-off:

„În ultimele 6 meciuri nu am acumulat foarte multe puncte, chiar dacă am prestat un joc bun şi ne-am creat o grămadă de ocazii. E clar că victoriile îţi aduc entuziasm şi încredere, dar nu avem ce să facem. Trebuie să ridicăm capul, să fim concentraţi pentru ultimele două etape, pentru că ne aşteaptă două meciuri foarte grele, cu două echipe care se bat pentru play-off. Craiova, care ştiţi şi voi că este o echipă foarte bună, plus Voluntariul, care cred că este echipa în cea mai bună formă. După ce se vor înjumătăţi punctele, cred că vor fi alte discuţii (legat de dorinţa Craiovei de a lupta pentru titlu – n.r.). Depinde şi de rezultatele pe care le va avea până la sfârşitul campionatului. În privinţa noastră, ne gândim să acumulăm cât mai multe puncte în aceste etape, pentru că vrem să avem o vacanţă liniştită“.

Liga 1, etapa 19

Vineri, 10 decembrie:
FCU Craiova – Academica Clinceni 1-2 (Compagno ’28 / Ion ’33, Vellios ’68)
Rapid – FC Argeş 2-0 (Stahl ’9, Albu ’12)
Sâmbătă, 11 decembrie:
UTA Arad – FC Botoșani 0-0
FC Voluntari – Universitatea Craiova 1-1 (Ricardinho ’52 / Vînă ’90)
Gaz Metan Mediaş – FCSB 0-1 (Olaru ’60)
Duminică, 12 decembrie:
Sepsi – Farul 1-0 (Mitrea ‘7)
CFR Cluj – CS Mioveni 1-0 (Costache ’36)
Luni, 13 decembrie:
ora 20.30: Dinamo – Chindia Târgoviște

Clasament:
1.CFR Cluj 51 puncte (golaveraj 29-8)
2.FCSB 43 (35-16)
3.Voluntari 33 (23-19)
4.Rapid 31 (24-17)
5.„U“ Craiova 30 (35-22)
6.Botoșani 30 (18-17)
7.Farul 29 (21-11)
8.Argeș 27 (18-16)
9.UTA 26 (16-13)
10.Sepsi 24 (20-17)
11.Chindia 19 (12-13)
12.Mediaș 19 (15-22)
13.Mioveni 17 (11-26)
14.FCU 15 (12-21)
15.Clinceni 10 (15-40)
16.Dinamo 9 (13-39)

Etapa viitoare:

Marţi, 14 decembrie:
ora 17.30: Academica Clinceni – FC Voluntari
ora 20.30: Universitatea Craiova – UTA Arad
Miercuri, 15 decembrie:
ora 15.00: FC Botoșani – Gaz Metan Mediaş
ora 17.30: FC Argeş – Sepsi
ora 20.30: FCSB – Rapid
Joi, 16 decembrie:
ora 15.00: Chindia Târgoviște – FCU Craiova
ora 17.30: CS Mioveni – Dinamo
ora 20.30: Farul – CFR Cluj

Citeşte şi: „U“ Craiova – UTA / Laszlo Balint: „Am demonstrat să suntem o echipă puternică“

Exit mobile version