Acasă Sport Fotbal UEFA are „meci“ cu justiţia spaniolă! Ceferin, somat să anuleze sancţiunile!

UEFA are „meci“ cu justiţia spaniolă! Ceferin, somat să anuleze sancţiunile!

Un judecător din Madrid a solicitat luni Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) să anuleze în termen de 5 zile sancţiunile împotriva cluburilor FC Barcelona, Real Madrid şi Juventus Torino, trei dintre fondatoarele Super Ligii, informează cotidianul Marca, citat de Agerpres.

Ultimatumul adresat UEFA şi preşedintelui său, Aleksander Ceferin, a fost lansat de judecătorul Manuel Luiz de Lara, de la Tribunalul comercial din capitala Spaniei. Acesta a cerut forului continental să anuleze sancţiunile dictate împotriva celor trei grupări fotbalistice după tentativa cluburilor de creare a unei competiţii care să concureze Liga Campionilor, în primăvara acestui an.

Anularea sancţiunilor trebuie să fie anunţată în mod oficial al instanţei europene, a subliniat magistratul spaniol.

Totodată, UEFA şi Ceferin vor face obiectul unor proceduri judiciare pentru nerespectarea principiului liberei concurenţe. Conform judecătorului, UEFA nu are niciun drept să sancţioneze cele trei cluburi. Procedura disciplinară deschisă împotriva acestora a fost de altfel suspendată la începutul lunii iunie, aceeaşi instanţă interzicând UEFA să se opună proiectului Super Ligii.

Citeşte şi: CFR Cluj – „U“ Craiova 1-0 / Reghecampf, exasperat: „Trebuie să ne trezim!“

Exit mobile version