17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFotbalistele de la Universitatea Craiova au făcut scor cu Alexandria

Fotbalistele de la Universitatea Craiova au făcut scor cu Alexandria

Echipa feminină de fotbal Under 15 a Universităţii Craiova a susţinut în weekendul trecut al doilea meci de verificare al anului cu o echipă de fete de aceeaşi vârstă, Universitatea Alexandria. „Leoaicele” antrenate de Aurora Ungureanu – Dobre s-au impus categoric, cu 5-0, în testul susţinut pe terenul sintetic al bazei sportive „Aripile”. Marcatoare au fost Isabela Lazăr (3 goluri), Crina Irina Cinteză (1) şi Karina Daria Tudor (1).

„A fost o întâlnire frumoasă şi benefică pentru ambele echipe. Echipa din Alexandria ne-a pus dificultăţi, însă în sensul bun. Fetele noastre s-au adaptat la condiţiile noi, neprevăzute şi au pus în practică elementele lucrate la antrenamente, ceea ce mă bucură foarte mult. Am reuşit să înscriem şi goluri, dar mai important a fost faptul că poarta noastră a fost apărată cu determinare de Gabriela Olaru”, a declarat Aurora Ungureanu – Dobre, pentru GdS.

Pentru Universitatea Craiova U15 au evoluat următoarele: Isabela Lazăr, Crina Irina Cinteză, Karina Daria Tudor, Rhiana Ioana Hoară, Larisa Bălăban, Clara Georgia Gionea, Roberta Zlotea, Anisia Maria Tică, Gabriela Oralu, Ariana Maria Mic, Maria Daniela Dudău, Alexandra Bărăgan, Estera Orăşel – Codreanu, Claudia Tănase, Rebeca Bădoi, Ana Olteanu, Alexia Văduva – Lucu.

Reamintim că la mijlocul lunii martie, echipa feminină sub 15 ani a Universităţii Craiova a mai susţinut un joc amical. Atunci a remizat, scor 2-2, cu formaţia similară a clubului FC Argeş.

Citeşte şi: Gabriel Boldici, la 64 de ani: „Mi-aș dori să se repete eventul din 1991!”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS