Acasă Sport Fotbal Liviu Ciobotariu, despre meciul cu „U” Craiova: „Se pare că au un...

Liviu Ciobotariu, despre meciul cu „U” Craiova: „Se pare că au un alt stil de joc”

Antrenorul formaţiei FC Hermannstadt, Liviu Ciobotariu, se aşteaptă la o partidă foarte dificilă în Bănie, contra Universităţii Craiova. Acesta speră ca sibienii să fie la fel de determinaţi ca în meciul trecut, cu FCSB, când s-au impus cu 1-0.

„Ne aşteaptă un meci foarte greu, pentru că o întâlnim pe Universitatea Craiova. Este o echipă cu mare tradiţie în fotbalul românesc, cu jucători foarte buni, care anul trecut s-a bătut la titlu până în ultima etapă. Încercăm să scoatem maximum din această deplasare. Ne dorim foarte mult să repetăm evoluţia bună din jocul anterior, pe care l-am avut în compania celor de la FCSB. Este important să avem aceeaşi atitudine, determinare şi dorinţă de a realiza un rezultat pozitiv. Avem şi noi probleme de lot, avem un jucător suspendat, trei jucători accidentaţi, care nu ştiu dacă pot fi refăcuţi până la ora începerii partidei”, a comentat Liviu Ciobotariu, pe pagina de Facebook a grupării sibiene.

„Am văzut că Universitatea Craiova a schimbat şi antrenorul. Se pare că au un alt stil de joc faţă de cel practicat cu Cornel Papură, asta am văzut în ultimele două partide. Sunt convins că a schimbat foarte multe lucruri în bine, deci ne aşteptăm să fie un joc foarte disputat”, a completat Liviu Ciobotariu.

Partida dintre Universitatea Craiova şi Hermannstadt se dispută vineri, 19 februarie, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Liga 1, etapa 24

Vineri, 19 februarie – ora 17.30: FC Voluntari – FC Argeş, ora 20.30: Universitatea Craiova – Hermannstadt.
Sâmbătă, 20 februarie – ora 17.00: Sepsi Sf. Gheorghe – Academica Clinceni, ora 20.00: FCSB – Chindia Târgoviște.
Duminică, 21 februarie – ora 18.00: Gaz Metan Mediaș – CFR Cluj, ora 20.30: Astra Giurgiu – Dinamo.
Luni, 22 februarie – ora 17.30: UTA Arad – FC Botoșani, ora 20.30: FC Viitorul – Poli Iași.

Clasament:

Clasament oferit de flashscore.ro

Citeşte şi: Matteo Fedele: „Mă bucur că am revenit la Universitatea Craiova”

Exit mobile version