Acasă Sport Fotbal Serie A | Schimbare de antrenor la Parma: iese Fabio Liverani și...

Serie A | Schimbare de antrenor la Parma: iese Fabio Liverani și intră Roberto D’Aversa

Roberto D'Aversa revine la timona Parmei
Roberto D'Aversa revine la timona Parmei

Echipa italiană Parma l-a demis astăzi pe antrenorul Fabio Liverani, la mai puţin de şase luni de la numirea sa în funcţie. Motivul: rezultatele nesatisfăcătoare înregistrate de la debutul acestui sezon. Liverani semnase pe 28 august un contract pe doi ani cu Parma, care ocupă în prezent primul loc retrogradabil (18) în clasamentul din Serie A, cu doar 12 puncte acumulate în 16 etape.

„Parma Calcio 1913 anunţă că Fabio Liverani a fost eliberat din postul său de antrenor al primei echipe. Clubul îi mulţumeşte lui Liverani şi staff-ului său pentru munca depusă pe banca ‘cruciaţilor’ şi îi doreşte tot binele pentru viitorul carierei sale“, precizează Parma într-un comunicat.

Tot astăzi, conducerea Parmei a anunțat noul technician al echipei: Roberto D’Aversa. Este cel care a fost înlocuit de Liverani. Roberto D’Aversa a semnat un contract valabil până în 2022.

Atacantul Valentin Mihăilă a debutat recent la Parma, remarcându-se în cele două meciuri în care a evoluat pentru echipa „gialloblu“.

Citește și: Serie A | Juventus a pedepsit-o pe AC Milan chiar pe „San Siro“

Exit mobile version