Acasă Sport Fotbal Selecţionatele U17 şi U19 ale României şi-au aflat adversarele din următoarele campanii...

Selecţionatele U17 şi U19 ale României şi-au aflat adversarele din următoarele campanii de calificare

Selecţionatele de juniori ale României şi-au aflat adversarele din viitoarele campanii de calificare la Campionatul European Under-17, respectiv Under-19, în urma tragerilor la sorţi efectuate astăzi.

La Under-17, România, aflată în urna a treia valorică, va fi în grupă cu Germania, Rusia şi San Marino în preliminariile ediţiei din 2022, informează FRF. Turneul final cu 16 participante va fi găzduit de Israel în perioada mai-iunie 2022.

În preliminariile EURO 2022 la nivel U17 sunt eligibili jucătorii născuţi începând cu 1 ianuarie 2005. Se califică în turul de elită cele 13 câştigătoare ale grupelor, ocupantele locurilor secunde şi cele mai bune patru echipe clasate pe locul 3. Lor li se vor alătura Olanda şi Spania, echipele cu cel mai mare coeficient la această categorie de vârstă.

Turul de elită (8 grupe de câte 4) va avea loc în primăvara anului 2022, înaintea turneului final. La EURO vor merge câştigătoarele grupelor de la elită plus cele mai bune şapte ocupante ale locurilor secundă.

Grupă accesibilă la U19

La nivelul Under-19, în preliminariile Europeanului din 2022, România se află în grupă cu Turcia, Letonia şi San Marino. România s-a aflat în urna a doua la tragerea la sorţi.

Se vor califica în turul de elită cele 13 câştigătoare ale grupelor, ocupantele locurilor secunde şi cea mai bună echipă de pe locurile 3. Turul de elită (7 grupe de câte 4) va avea loc în primăvara lui 2022. La EURO vor merge cele 7 câştigătoare de grupă.

Turneul final cu 8 participante va fi găzduit de Slovacia în perioada iulie-august 2022, în vreme ce turneul final din 2021 va fi găzduit de România.

În campania pentru EURO 2022 la nivel U19 sunt eligibili jucătorii născuţi începând cu 1 ianuarie 2003.

Citește și: Justin Ştefan, despre incidentul rasist provocat de Colţescu: „O faptă reprobabilă“

Exit mobile version