Acasă Sport Fotbal Mesaj dureros al lui Florin Andone: Sezonul este încheiat pentru mine

Mesaj dureros al lui Florin Andone: Sezonul este încheiat pentru mine

Atacantul român Florin Andone a anunţat, marţi, într-un mesaj postat pe Instagram, că pentru el sezonul este deja încheiat din cauza ultimei accidentări suferite la genunchiul drept. Acesta şi-a luat la revedere de la suporterii echipei turce Galatasaray, printr-un mesaj postat pe un cont de socializare.

„Sezonul este încheiat pentru mine, a fost unul foarte dificil din cauza celor două accidentări suferite”, a mai spus internaționalul român. De asemenea, Andone a mai scris că este frustrat că nu şi-a îndeplinit obiectivele la Galatasaray și a afirmat că a fost un privilegiu să îmbrace tricoul echipei de pe malul Bosforului .

Andone a suferit două rupturi ale ligamentelor de la genunchiul drept în meciul de duminică, pierdut de Galatasaray în deplasare cu Rizespor (0-2). Clubul a precizat că au fost rupte atât ligamentul colateral medial (tibial), cât şi ligamentul încrucişat anterior după ce portarul echipei gazdă a plonjat peste piciorul său.

În noiembrie, Andone a suferit o altă accidentare la ligamentul colateral medial, care l-a ţinut departe de gazon până în luna ianuarie.

Citește și: Lionel Messi, la un pas de golul 700 în carieră

Exit mobile version