Acasă Sport Fotbal FOTO | Mingea a fost la putere la antrenamentul de astăzi al...

FOTO | Mingea a fost la putere la antrenamentul de astăzi al Universității Craiova

Universitatea Craiova a susținut în această dimineață o nouă ședință de pregătire premergătoare meciului cu FC Botoșani. Așa cum era de așteptat, antrenorul Cristiano Bergodi și staff-ul său tehnic au comandat un antrenament în care mingea a fost la putere.

Interesant este că Bergodi pare să nu se fi decis încă asupra primului unsprezece. Asta în ideea că mai sunt doar câteva zile până la confruntarea cu moldovenii. El a „amestecat“ și astăzi fotbaliștii în timpul jocurilor-școală și a apelat la unele modificări din mers. Din motive lesne de înțeles nu vom da detalii, dar nu este exclus ca la ora primului fluier să avem parte de surprize.

La ședința de astăzi, din Lunca Jiului au participat la joc aproape toți fotbaliștii. Excepție au făcut Vasile Constantin și Vali Mihăilă. Ambii au făcut antrenament separat, fiind monitorizați atent de staff-ul medical. Un verdict clar în privința folosirii lui Vali Mihăilă în jocul cu FC Botoșani ar putea fi dat după antrenamentul de mâine dimineață.

Universitatea Craiova întâlnește vineri, 12 iunie, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“, pe FC Botoșani. Meciul contează pentru etapa a 3-a din play-off-ul Ligii 1. Este primul joc oficial după întreruperea campionatului din luna martie, cauzată de pandemia de coronavirus.

Citește și: VIDEO | Andrei Marinescu a răspuns la provocarea lui Buia și i-a ieșit

Exit mobile version