Acasă Sport Fotbal Ionuț Stroe admite că Liga 1 ar putea fi reluată la mijlocul...

Ionuț Stroe admite că Liga 1 ar putea fi reluată la mijlocul lunii iunie

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, astăzi, că Liga I s-ar putea relua la 13-14 iunie şi că un anunţ în acest sens va fi făcut până la finalul acestei luni. Craioveanul a subliniat că România se poate ghida după programul de măsuri folosit de Germania în privința jocurilor din Bundesliga.

„România are două, trei săptămâni în urma Germaniei, apropo de valul epidemiologic. Am luat un studiu-model existent în Germania, pentru că practic este singura ţară care în momentul acesta au repornit competiţiile sportive cu nişte reguli clar şi bine definite. În momentul în care am stabilit acel regim de antrenament în cantonament închis, cu izolare şi cu testare, modelul german ne-a fost de folos. Suntem, din punct de vedere al activităţii sportive, puţin înaintea altor state şi ne pregătim şi noi, cu toate protocoalele şi cu tot cadrul legal care ar trebui să descrie viitoarea competiţie“, a spus Stroe, la Digi24.

„În momentul de faţă au posibilitatea echipele profesioniste şi toţi sportivii care doresc să se pregătească pentru eventuale competiţii. Dar în faza a doua vom avansa şi cu aceste reguli care să permită desfăşurarea în cel mai sigur şi protejat mod a competiţiilor sportive (dacă în 13-14 iunie se poate relua fotbalul – n.r.).

Se ferește să pronunțe date concrete privind fotbalul

Deși reluarea Ligii 1 se dorește în jurul datei de 13 iunie, Ionuț Stroe nu dorește să indice o dată certă.

„Eu nu aş avansa date în momentul de faţă, pentru că e, oarecum, riscant pentru o instituţie să facă acest lucru. Discuţiile despre fotbal au avut în vedere asigurarea pentru o lună a activităţii de pregătire ca să poată să înceapă campionatul, urmând ca din a doua jumătate a lunii iunie să putem permite şi competiţiile. Competiţia va fi posibilă în România atunci când epidemia ne-o va permite, pentru că acest virus a închis sportul, nu guvernul sau vreo altă instituţie. Probabil că jumătatea lunii iunie va fi această dată. O vom anunţa până pe 1 iunie, ca să existe perspectivă, să existe un orizont de timp de pregătire şi de a pune la punct toate detaliile pentru a reporni competiţia într-un mod foarte sigur“, a declarat Stroe.

Se va juca fără spectatori 100%

În privința spectatorilor, ministrul Sportului a punctat că, pentru început, meciurile se vor desfășura cu porțile închise.

„Reluarea competiţiilor este mult aşteptată şi de spectatori, bineînţeles. Dar pentru faza de început va trebui să ne mulţumim din faţa televizoarelor. Riscul epidemiologic este foarte mare! Luând în considerare şi acest lucru vă spun foarte clar: cel puţin în faza incipentă, ca să asigurăm această revenire la activitatea sportivă treptat, etapizat, o vom face fără spectatori“, a declarat Ionuț Stroe. Meciurile de fotbal în România au fost suspendate la 12 martie din cauza pandemiei de coronavirus. Din actualul sezon al Ligii I mai sunt de jucat opt etape în play-off şi 12 în play-out.

Citește și: Cristiano Bergodi: Craiova se poate asemăna cu Napoli

Exit mobile version