Acasă Sport Fotbal Varianta încheierii Ligii 1 în Antalya a căzut! „Cel mai rău scenariu“

Varianta încheierii Ligii 1 în Antalya a căzut! „Cel mai rău scenariu“

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Justin Ştefan, a declarat, astăzi, că nu se mai ia în calcul posibilitatea ca meciurile din Liga I, întrerupte din cauza pandemiei de coronavirus, să se dispute în Antalya.

„A fost vorba de un scenariu, cel mai rău scenariu. Acela în care autorităţile din România nu ar fi permis reluarea procesului de antrenament şi asta ar fi însemnat să ai cel puţin o soluţie de rezervă, un plan B. Soluţia de rezervă însemna să joci în altă parte, nu neapărat în Turcia. Este o situaţie care nu ar mai trebui luată în calcul. Și era o situaţie puţin probabilă, pentru că existau multe impedimente juridice şi logistice, iar cluburile nu ar fi fost de acord cu acest scenariu decât printr-o hotărâre de Adunare Generală“, a declarat Justin Ștefan, la ProX.

Reluarea antrenamentelor – pe 16 mai, campionatul – în iunie


Oficialul LPF a reafirmat faptul că reluarea antrenamentelor s-ar putea face la 16 mai. În schim, meciurile oficiale ar putea fi programate pe 6-7 iunie sau 13-14 iunie.

„Este posibil să reluăm activitatea de pregătire – repet, doar activitatea de pregăire – începând cu data de 16 mai. Sunt trei principii la care ar trebui să ne raportăm: data de 20 iulie comunicată de UEFA ca moment la care trebuie să comunicăm echipele participante în cupele europene în sezonul următor. O perioadă de pregătire anterioară reluării programului competiţional de minimum trei săptămâni sau chiar patru dacă ne vor permite datele. Apoi avem nevoie de 11 date pentru a termina lucrurile până pe 20 iulie, opt etape de play-off şi trei date pentru Cupa României, semifinale tur-retur şi finala. Aceste date sunt necesare pentru a comunica echipele participante în cupele europene la acel termen. Asta înseamnă că am putea relua competiţia fie la 6-7 iunie, fie în săptămâna următoare, adică 13-14 iunie. În play-off nu este presiune din partea UEFA“, a spus Justin Ștefan.

Sunt multe cluburi cu probleme privind licența


Justin Ştefan a menţionat că sunt multe cluburi care au probleme în a obţine licenţa pentru sezonul viitor al Ligii I.

„Sunt şase cluburi cu anumite probleme. Înţeleg că unul dintre ele deja şi le-a cam rezolvat, e vorba de Iaşi. Sunt sigur că şi Dinamo va găsi soluţii în perioada următoare. Am vorbit cu managementul tuturor acestor cluburi şi m-au asigurat că există soluţii. Da, ar trebui ca cluburile să-şi ia licenţa, mai ales având în vedere aceste facilităţi pe care le-a gândit FRF. Dar şi în urma solicitărilor noastre, respectiv extinderea termenului de evaluare pe anumite criterii financiare până la data de 29 mai şi renunţarea la anumite criterii financiare, cel puţin pentru licenţa aferentă sezonului următor. Aici trebuie să facem o precizare, e nevoie de acceptul UEFA. Federaţia s-a adresat UEFA pentru a obţine aceste facilităţi şi aşteaptă un răspuns“, a afirmat Justin Ștefan.

Gino Iorgulescu, tot în Italia

Justin Ștefan a precizat că preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, nu a revenit din Italia.

„Domnul Iorgulescu nu s-a întors în România, este tot în Italia. Este o persoană trecută de 60 de ani, iar dacă s-ar întoarce ar trebui să intre în carantină instituţionalizată. Din raţiuni ce ţin de sănătatea lui a luat decizia ca momentan să rămână în Italia“, a precizat Ştefan.

Citește și: FC Utrecht vrea să joace pe 1 septembrie finala Cupei Olandei

Exit mobile version