Acasă Sport Fotbal Inter Milano a donat un milion de măşti Protecţiei Civile italiene

Inter Milano a donat un milion de măşti Protecţiei Civile italiene

Inter Milano a anunţat o donaţie de un milion de măşti sanitare, care au venit din China, pentru Protecţia Civilă din Italia, necesare în lupta cu pandemia de coronavirus, informează Agerpres.

„FC Internazionale Milano şi grupul Suning International au decis să facă o nouă donaţie de un milion de măşti sanitare pentru departamentul Protecţiei Civile naţionale. O primă parte din această donaţie, formată din 200.000 de unităţi, a ajuns deja în toate regiunile Italiei. Următoarele tranşe vor ajunge săptămânile viitoare, în acord cu ambasada Italiei la Beijing“, a anunţat clubul milanez într-un comunicat.

Clubul Inter a promovat şi o strângere de fonduri numită #TogetherAsATeam. A fost adunată suma de 658.000 euro și a fost donată Spitalului „Luigi Sacco“ din Milano.

Italia a înregistrat 22.170 de morţi din cauza pandemiei de coronavirus, în vreme ce numărul de cazuri pozitive a depăşit 120.000.

Citește și: UEFA se va reuni pentru a discuta pe marginea competiţiilor suspendate

Exit mobile version