Acasă Sport Fotbal Javier Tebas este optimist: „Sunt convins că vom încheia sezonul în Spania“

Javier Tebas este optimist: „Sunt convins că vom încheia sezonul în Spania“

Preşedintele ligii spaniole de fotbal, Javier Tebas, este conștient că lucrurile nu sunt deloc bune în privința pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea a declarat că este sigur că Spania va duce campionatul la bun sfârșit.

„Sunt convins că vom încheia sezonul“, a declarat Tebas pentru postul de radio Cadena COPE, citat de Agerpres.

După ce La Liga a fost suspendată pentru cel puţin două etape, Tebas a indicat că a avut discuţii cu oficialii altor ligi pentru „coordonarea calendarului“.

„Am lucrat tot weekendul prin intermediul unor conversaţii telefonice şi videoconferinţe cu instituţii europene, preşedinţi ai unor cluburi spaniole, fiindcă trebuie să ne coordonăm şi vine o săptămână foarte importantă“, a adăugat Tebas.

Javier Tebas își face probleme din princina consecințelor economice


Preşedintele Ligii spaniole, Javier Tebas, a tras un semnal de alarmă în privinţa gravelor consecinţe economice pe care le-ar avea oprirea brutală a fotbalului. În acest sens, mâine, UEFA va organiza o reuniune dedicată cupelor europene şi EURO 2020, acesta din urmă prevăzut între 12 iunie şi 12 iulie în 12 ţări, printre care şi România. Reprezentanţii cluburilor, ligilor europene şi jucătorilor se vor alătura federaţiilor naţionale pentru a discuta
consecinţele pandemiei de coronavirus asupra fotbalului european. Nu este exclusă o amânare a EURO 2020, pentru a permite încheierea campionatelor.

„Am avut contacte cu Italia, Germania şi cu alţi preşedinţi de ligă. Vom merge acolo pentru a găsi o soluţie la problema economică ce se va pune“, a spus Tebas.

Prejudiciile economice ale unei opriri brutale a campionatului Spaniei ar putea fi dramatice.
Preşedintele LaLiga estimează că în acest caz nu ar fi virate 25% din veniturile din drepturile audiovizuale.

„Mai avem de jucat 25% din acest sezon şi tot bugetul va trebui revăzut. Sunt pagube care pot apărea dacă nu se termină competiţia“, a avertizat el.

Citește și: Mai mulți reprezentanți ai clubului Valencia au fost depistaţi pozitiv

Exit mobile version