Acasă Sport Fotbal Tricolorii Under 19 au debutat cu un egal în preliminariile CE 2020

Tricolorii Under 19 au debutat cu un egal în preliminariile CE 2020

Naţionala Under 19 a României a remizat, scor 1-1, în jocul susţinut marţi seară în compania Serbiei. A fost primul joc din cadrul grupei a 2-a de calificare pentru Campionatul European din 2020, rezervat jucătorilor născuți începând cu 1 ianuarie 2001. Serbia, gazda acestei grupe de calificare, a deschis scorul în minutul 32, prin Pavlović. Tricolorii, coordonaţi de Laurenţiu Roşu, au egalat în minutul 48, prin David Miculescu. Jucătorul legitimat la UTA Arad putea aduce chiar victoria României spre final. Şutul acestuia de la 11 metri a fost parat de portarul Serbiei.

Niţu a intrat spre final

De menţionat faptul că atacantul Luis Niţu, fotbalistul cu cea mai mare ascensiune din ultima perioadă din tabăra Universităţii Craiova, a fost introdus pe teren abia în minutul 88. Celălalt jucător al Ştiinţei, fundaşul Alex Sârbu, în prezent împrumutat la Dunărea Călăraşi, a fost doar rezervă.

ROMÂNIA: Răzvan Ducan – Tudor Telcean, Radu Drăgușin, Gabriele Boloca, Andreas Dumitrescu – Alex Negrean (’46, Cristi Dumitru), Darius Ghindovean – Călin Popescu (’46, Isac), David Miculescu (’88, Luis Nițu), Salvatore Marrone (’46, Aurel June) – Leonard Mitruscsak (’61, Louis Munteanu). Selecționer: Laurențiu Roșu.

SERBIA: Mićović – Radmanovac, Balaž, Eraković, Stajić – Novaković, Pavlović (’68, Jocic), Topić – Savić (’86, Velikić), Zukić (’75, Dostanic), Stevanovic. Selecționer: Ivan Jevic.

Situaţia din Grupă

În celălalt meci din grupă, Spania a învins Lituania cu 2-0.

Clasament: 1. Spania U19 3 puncte (golaveraj 2:0), 2. România U19 1 (1:1), 3. Serbia U19 1 (1:1), 4. Lituania U19 0 (0:2).

Programul următoarelor două etape:
vineri, 11 octombrie – ora 15.00: Spania – România, Serbia – Lituania;
luni, 14 octombrie – ora 15.00: Lituania – România, Serbia – Spania.

La Turul de Elită, programat în luna martie a anului 2020, se vor califica primele două clasate în cele 13 grupe și cel mai bun loc trei, cărora li se alătură Portugalia.

La Campionatul European Under 19, care se va disputa în luna iulie a anului 2020, se vor califica cele șapte câștigătoare ale grupelor de la Elită împreună cu țara gazdă, Irlanda de Nord.

Citeşte şi: Gladiatorii lui Torcea au făcut prăpăd la medalii în Ardeal

Exit mobile version