Acasă Sport Baschet Baschet / SCMU Craiova a cedat la Voluntari în primul meci al...

Baschet / SCMU Craiova a cedat la Voluntari în primul meci al finalei din 5-8

Baschetbaliștii de la SCMU Craiova au cedat în fieful formației CSO Voluntari cu scorul de 82-73, în primul meci al finalei pentru locul 5. Chiar dacă au pierdut această întâlnire, oltenii se pot revanșa în fața propriilor fani săptămâna viitoare, mai exact marți, de la ora 19.00.

Voluntari a câștigat acest meci practic în sfertul al patrulea, când au marcat 28 de puncte și s-au distanțat decisiv în meci. Până atunci, alb-albaștrii s-au prezentat destul de bine și chiar au condus o bună perioadă din joc. La pauză, SCMU Craiova o conducea pe Voluntari cu 40-31 și părea să fie echipa mai în vână în acest meci. Doar că, în partea secundă, jocul defensiv al oltenilor nu a fost la nivelul partidei, iar gazdele au revenit în meci, impunându-se la final cu 82-73.

Toddirck Gotcher a încheiat partida cu 16 puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive, iar Rolland Torok a adunat 14 punct. De la Craiova, Milivoje Mijovic a replicat cu 21 de puncte și 4 recuperări, fiind cel mai bun marcator.

Citește și: Nu sunt probleme în Catalonia! Sorana Cîrstea își face treaba și e în semifinale la Reus

Exit mobile version