Acasă Sport Baschet Avem șansa a doua, dar nu ne dăm bătuți! SCMU Craiova a...

Avem șansa a doua, dar nu ne dăm bătuți! SCMU Craiova a cedat la Timișoara, în Cupă

Planurile de pe hârtie nu au ieșit așa cum trebuia și pe parchet pentru SCMU Craiova. Baschetbaliștii din Bănie s-au recunoscut învinși joi după amiază, în Banat, de către SCM Timișoara, în prima manșă a sferturilor de finală din Cupa României. A fost 97-87 pentru gruparea condusă de Dragan Patricevic, care va porni, astfel, cu prima șansă la calificarea în Finbal Four-ul competiției.

SCM Timișoara a început meciul în formula Strong, Mirkovic, Mocrițchi, Lilov și Alex Olah, în timp ce Craiova i-a avut în primul cinci pe Blaj Voinescu, Franklin, Qualls, Hawley și Țibîrnă. De menționat că, în Cupa României, este oblibgatoriu ca fiecare echipă să aibă constant cel puțin doi jucători români pe teren.

Diferența s-a făcut de la trei puncte

Alex Olah a adus cinci puncte pentru Timișoara în începutul meciului, Mocrițchi a înscris și el o triplă și, după reușita lui Mirkovic, tabela indica 16-10 pentru gazde. Michael Qualls și-a intrat în rol pentru Craiova, cu o triplă spectaculoasă, în timp ce Robinson a fost ajutorulde nădejde atât de sub panou, cât și de la distanță. Alex Olah a marcat pentru 23-22, dar prima repriză s-a încheiat tot cu un coș de la distanță semnat de Qualls (23-25).

Michael Qualls a mai semnat un and-one spectaculos la începutul sfertului secund (23-29). A urmat un parțial de 11-3 al Timișoarei, cu Laci Lazar și Darrius Strong în prim plan (34-32). Wyatt a rupt seria Timișoarei, iar după un dunk al aceluiași Qualls, Craiova se ducea la 42-39. Gazdele au egalat imediat, chiar au trecut și în față pe tabelă, iar la pauză aveau un avans de trei puncte, scor 49-46.

Aurelian Gavriloaia a deschis repriza secundă cu o triplă, dar Alex Olah a răspuns cu două reușite consecutive. Craiovenii nu s-au dat bătuți și au revenit la 3 puncte prin Robinson. În cele din urmă, timișorenii aveau un avantaj de șapte puncte după 30 de minute, scor 72-65.

Bănățenii au deschis ultimul sfert cu cinci coșuri de 3 puncte și încă un dunk al lui Alex Olah, grație cărora și-au asigurat un avantaj de 15 puncte (89-74). Kakiouzis a fost forțat să ceară time-out, iar alb-albaștrii au revenit în meci, cu un run de 13-4. Pe final, gruparea de pe Bega nu a făcut greșeli și s-a impus cu 97-87.

Qualls, din nou cel mai bun marcator

Michael Qualls a marcat 27 de puncte, Khalif Wyatt a strâns 17 puncte, Josh Hawley 10 în timp ce Bogdan Țibîrnă a contribuit cu 9 puncte, 4 recuperări și 4 pase decisive.

De partea cealaltă, Darrius Strong a fost principalul marcator al meciului pentru timișoreni, cu 23 de puncte, la care a adăugat 6 pase decisive. Alex Olah a făcut un meci bun, cu 22 de puncte, 13 recuperări, 4 pase decisive și 3 capace, cu 10/13 din acțiune, pentru +35 eficiență, informează Baschet.ro.

Meciul retur, din Sala Polivalentă din Craiova, va avea loc miercuri, 29 decembrie, de la ora 17.00.

Citește și: Simona Halep, Irina Begu și Raluca Olaru revin în echipa de Fed Cup a României

Exit mobile version