Acasă Sport Rugby | România va juca pentru locurile 5-6 la Campionatul European Under-20

Rugby | România va juca pentru locurile 5-6 la Campionatul European Under-20

Selecţionata României va juca pentru locurile 5-6 la Campionatul European de rugby Under-20 de la Praga, după ce a învins echipa Elveţiei cu scorul de 43-5 (26-0), miercuri, într-o partidă pentru poziţiile 5-8.
Tricolorii au reuşit şase eseuri, prin Yanis Horvat, Ştefan Nedelcu, Eduard Cioroabă, Marian Bodorin, Petre Alexandru Popa, Daniel Neagu, dintre care Ionuţ Sava a transformat cinci, fructificând şi o lovitură de pedeapsă.
În sferturi, România a pierdut cu 19-28 în faţa echipei Belgiei, în timp ce Elveţia a fost surclasată cu 85-0 de reprezentativa Ligii AURA (Auvergne-Rhône-Alpes).

„Stejăreii“ vor juca astfel pentru locurile 5-6 cu învingătoarea dintre Cehia şi Polonia. Meciul va avea loc duminică, 19 noiembrie, informează Agerpres.

La ediţia de anul trecut, România s-a clasa pe locul 5, după ce a fost învinsă în sferturi de Belgia (6-18), iar apoi a învins Cehia (33-10) şi Polonia (34-9).

România a câştigat două titluri europene la această categorie de vârstă, la primele două ediţii ale competiţiei (2007, 2008). A reuşit şi o clasare pe locul secund (2015), iar de două ori a încheiat pe treapta a treia a podiumului (2010, 2011).

Spania a câştigat ultimele două titluri europene. Între 2007 şi 2015, Campionatul European a fost Under-19.

Citeşte şi: Box | Ion Joiţa se mândreşte cu Raul Stănciulescu, noul campion de la cadeţi (VIDEO)

Exit mobile version