Acasă Sport Tenis Djokovic, din nou finalist la Roland Garros! Ruud încearcă triumful la Paris

Djokovic, din nou finalist la Roland Garros! Ruud încearcă triumful la Paris

Novak Djokovic s-a calificat vineri în finala turneului de Mare Slem la Roland Garros, după o victorie în patru seturi în faţa spaniolului Carlos Alcaraz, 6-3, 5-7, 6-1, 6-1. Djokovic, fost lider mondial, acum locul 3 ATP, s-a impus după trei ore şi 14 minute în duelul cu actualul număr unu mondial care, după două seturi echilibrate, de un nivel foarte înalt, a acuzat crampe musculare.

Djokovic, care are 36 de ani, a fost la a douăsprezecea lui semifinală la Roland Garros, turneu pe care l-a câştigat de două ori, în 2016 şi 2021, vizează un nou succes pe zgura pariziană, pentru a obţine al 23-lea său titlu de Grand Slam. Carlos Alcaraz a fost la prima lui semifinală pe zgura pariziană.

Ruud nu i-a dat șanse lui Zverev

În cealaltă semifinală, Casper Ruud, numărul patru mondial, l-a învins pe germanul Alexander Zverev, fost numărul doi ATP, cu 6-3, 6-4, 6-0. Ruud s-a impus după două ore şi 9 minute în faţa lui Zverev, care a abandonat anul trecut în semifinala cu Nadal din cauza unei accidentări la gleznă din cauza căreia a ratat restul sezonului.

Zverev, care a fructificat doar o şansă de break din nouă avute, a fost superior la capitolul winners (31-25), dar a făcut numeroase greşeli neforţate (37-19).

Djokovic are şansa de a deveni primul tenisman care câştigă 23 de titluri de Mare Slem, dar Ruud va încerca să obţină primul său trofeu major.

Citește și: Miriam Bulgaru nu i-a făcut faţă Dianei Parry în optimile de la Makarska

Exit mobile version