Acasă Sport Presa internaţională, uimită de reuşitele şi talentul lui David Popovici

Presa internaţională, uimită de reuşitele şi talentul lui David Popovici

Foto: Inquam / Alex Nicodim

Imediat după ce s-a impus în finala de la 100 m, care a avut loc miercuri, copilul-minune al natației a fost elogiat de publicații din întreaga lume. Popovici a fost comparat de britanicii de la The Times cu australianul Ian Thorpe, o adevarată legendă a natației mondiale.

The Times: „Să facem cunoștință cu David Popovici, noua „Torpilă“ (porecla legendarului Ian Thorpe) care poate schimba fața stilului liber. Românul în vârstă de 17 ani a luat cu asalt Campionatul Mondial de Natație și vrea să „facă imposibilul posibil”.

L’Equipe: „Am visat la aur pentru Maxime Grousset (23 de ani) la 100 de metri liber, dar el a câștigat argintul. A condus aproape de la început până la sfârșit, dar a ratat la o respirație, exact șase sutimi, șansa de a termina primul. Francezul a fost întrecut de românul David Popovici (17 ani). Iată-l al doilea, așadar. Această medalie de argint a fost cu atât mai ușor de obținut, după locul 4 de la Jocurile Olimpice, cu cât niciunul dintre primii trei de la Tokyo nu a fost în bazin”.

RMC Sport: „A fost aproape! Maxime Grousset era pe prima poziție cu 15 metri înainte de perete, dar în final, a fost depășit de Popovici. A câștigat medalia de argint, la 6 sutimi de cea de aur”.

Swimming World Magazine: „David Popovici a fost nevoit să muncească din greu pe ultima parte a cursei pentru a-și adjudeca a doua medalie de aur de la Campionatul Mondial de la Budapesta”.

Citeşte şi: David Popovici, mesaj măgulitor: „Vă iubesc pe toți și mulțumesc pentru că v-ați uitat!“

Exit mobile version