Acasă Sport Judo / O medalie de argint şi două de bronz pentru CSU...

Judo / O medalie de argint şi două de bronz pentru CSU Craiova la CN U21

În perioada 1-3 aprilie, la Focşani, a avut loc Campionatul Naţional de judo U21, iar clubul CSU Craiova nu avea cum să lipsească. Sub îndrumarea lui Mihai Voinea, trei dintre cei nouă sportivi craioveni care au participat la competiţie au reuşit să şi performeze şi să obţină câte o medalie importantă.

Alexia Uşurelu (CSU Craiova) a impresionat şi a luat cea mai strălucitoare medalie, de argint, la categoria 78 kg. Dorina Prejbeanu şi Andreea Stan, ambele legitimate tot la CSU Craiova, au obţinut bronzul la categoriile 48 kg, respectiv 70 kg. De asemenea, doi judoka s-au clasat pe locul al 5-lea, Lorena Manda (52 kg, CSU Craiova) şi Valentina Grigore (63 kg, LPS).

„Sincer să fiu, mă aşteptam la 4-5 medalii şi mult mai preţioase, dar acum nu mai avem ce face. Peste două săptămâni vom avea Campionatul Naţional Şcolar, dar, până atunci, în weekendul care va urma, Alexia Uşurelu va pleca la Teplice, în Cehia, la o Cupă Europeană, aşa că suntem în priză. Sperăm la rezultate cât mai bune“, a spus Mihai Voinea, pentru GdS.

Citeşte şi: Gabriela Lee a acces pe tabloul principal de la Charleston

Exit mobile version