Acasă Sport Box / Alexandru Constantinescu (CSM Craiova), medaliat cu bronz la CN

Box / Alexandru Constantinescu (CSM Craiova), medaliat cu bronz la CN

La Brăila, în perioada 27 iulie – 1 august, a avut loc Campionatul Naţional de box. Nu mai puţini de 95 de sportivi din toată ţara au fost prezenţi la competiţie, printre care şi de la CSM Craiova. Clubul din Bănie a avut trei pugilişti în concurs şi a reuşit să obţină, într-un final, o medalie de bronz.

Alexandru Petruţ Constantinescu este singurul sportiv de la CSM Craiova care a caştigat o medalie, şi anume cea de bronz, la categoria 48 kg, Alexandru Marinescu (cat. 57 kg) şi Cătălin Şeicariu (cat. 67 kg) au cedat în meciul dinainte de medalie

Antrenorul pugiliştilor craioveni, Constantin Cucu, s-a arătat nemulţumit de modul de organizare a competiţiei. Chiar şi aşa, acesta consideră că elevii săi au boxat foarte bine.

„Sunt mulţumit de evoluţiile sportivilor mei. Nu am ce să le reproşez, mai ales că ştiu foarte bine şi condiţiile inumane în care s-a boxat. Au fost, fără exagerare, peste 50 de grade într-o sală neaerisită. Pot spune că a fost mai mult un chin pentru sportivi. Este foarte greu să faci faţă şi căldurii şi meciurilor. Unul dintre sportivii mei a şi acuzat o stare de ameţeală, de greaţă şi nu a mai putut concura. Ce-i drept, toată lumea a boxat în aceleaşi condiţii, dar nu este normal să se ţină o competiţie vara, într-o sală neaerisită. Avem atâtea locuri în exterior unde s-ar putea organiza un asemenea concurs, chiar şi în Romanescu, în parc“, a punctat antrenorul Constantin Cucu.

Citeşte şi: Box / Luis Camen, medaliat cu bronz la Campionatul Naţional de Tineret

Exit mobile version