Acasă Sport Gala Sportului Doljean: Alexandru Cicâldău, sportivul anului în Dolj

Gala Sportului Doljean: Alexandru Cicâldău, sportivul anului în Dolj

Gala Sportului Doljean, eveniment organizat în această seară de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj, a adus laolaltă cei mai valoroşi sportivi şi antrenori din judeţ în 2019.
Aceştia au primit un trofeu şi un plic cu bani din partea organizatorilor, prin intermediul unor oaspeţi de seamă.

Sportivul anului 2019 la sport de echipă a fost desemnat jucătorul Universităţii Craiova, Alexandru Cicâldău. Acesta a fost apreciat pentru evoluţiile sale atât de la echipa de club, cât şi de la echipa naţioanlă U21.

La sportul individual a câştrigat din nou o luptătoare, Alexandra Anghel, legitimată la clubul CS Universitatea Craiova. Alexandra a obţinut locul patru la Campionatul European de Lupte, la categoria de 72 kg şi locul cinci la Campionatul Mondial de Lupte, la aceeaşi categorie.

Aşa cum era normal, antrenorul anului a fost cel care o pregăteşte pe Alexandra Anghel, Aurel Cimpoeru, care activează tot la clubul CS Universitatea Craiova.

Celelalte categorii premiate:

Premiere sportivi juniori sporturi olimpice şi neolimpice: Larisa Niţu (lupte, CSM Craiova), Roxana Capezan (lupte, CSM Craiova), Ștefan Coman (lupte, CS Universitatea Craiova), Luiza Popescu (tenis de masă, CSS Craiova), Alexandru Coman (tenis, CSM Craiova), Alisa Bora (lupte, LPS Craiova/CSU), Ionela Băran (judo, CS Universitatea Craiova), Gabriel Mitran (judo, CSM Craiova), Damian Cobîrlău (Karate fudokan, CS Centura Neagră), Mădălina Vasile (Karate shotokan, LPS Craiova), Bianca Barta (shotokan), Marian Covaci (lupte, CS Universitatea Craiova), Laurenţiu Lică (volei, SCM „U” Craiova), Răzvan Olteanu (volei, SCM „U” Craiova), Silviu Suson (volei, SCM „U” Craiova), Alexandru Corneschi (atletism, CSM Craiova), Daniela Bălan (atletism, CSM Craiova), Isabel Călărașu (şotokan, CS Universitatea Craiova), Gabriel Iordache (shotokan), Bogdan Gogoloşi (shotokan, CS Universitatea Craiova), Adrian Neagu (atletism, CS Universitatea Craiova).

Antrenorii sportivilor premiaţi: Marius Cimpoeru (CS Universitatea Craiova) – antrenor Ştefan Coman, Cătălin Georgescu (CSS Craiova) – antrenor Luiza Popescu, Alexandru Banciu (CSM Craiova) – antrenor Coman Alexandru, Mihai Voinea (LPS Craiova) – antrenor Ionela Băran, Adrian Popescu – lot naţional feminin, Daniel Săvoiu – lot naţional masculin, Geri Mitroi – antrenor seniori neolimpici.

Poate te interesează şi: Duel oltenesc în ultimul meci al anului

Exit mobile version