Acasă Sport Fotbal / Corneliu Papură: Cred că am făcut un meci bun

Fotbal / Corneliu Papură: Cred că am făcut un meci bun

La finele partidei de duminică seară, de pe stadionul „Ion Oblemenco“, Universitatea Craiova – Academica Clinceni 3-2, din prima etapă a Ligii I, antrenorii celor două formații au susținut o conferință de presă încare și-au prezentat concluziile.

Tehnicianul Științei, Corneliu Papură, a spus că se aștepta la o replică bună a oaspeților, a subliniat că retragerea din final s-a datorat oboselii acumulate după deplasarea din Azerbaijan. Acesta s-a declarat mulțumit de randametul celor trei juniori introduși, cu mici rezerve la Șerban, și a punctat că pentru meciurile următoare, cu Sabail și Dinamo, vor fi schimbări în primul unsprezece.

De partea cealaltă, antrenorul Clinceniului, Ilie Poenaru, a spus că este foarte mulțumit de modul cum s-a prezentat echipa sa, mai ales că jocul din Bănie a însemnat debutul în Liga I. Acesta își dorește ca în viitor elevii săi să fie mai concentraț și la final să nu fie probleme cu retrogradarea.

Vezi video!

Exit mobile version