10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSimona Halep şi Mihaela Buzărnescu, program solicitant astăzi la Roma

Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu, program solicitant astăzi la Roma

Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu au de jucat două meciuri pentru a ajunge în sferturi. Organizatorii au programat meciuri pe nouă terenuri, joi, pentru a încerca să recupereze timpul pierdut după o zi de miercuri în care nu s-a putut juca deloc din cauza ploii. Aceştia au trebuit să aranjeze programul ştiind că, pentru a câştiga trofeul la simplu, feminin sau masculin, majoritatea jucătorilor vor avea de disputat cinci tururi în patru zile, finalele fiind programate duminică. Pentru moment, doar patru jucătoare şi patru jucători au acces deja în optimi, potrivit prosport.ro
Simona Halep (2 WTA) – Marketa Vondrousova (44 WTA), meci din turul doi la Roma, a fost amânat de organizatori de miercuri pentru joi, din cauza ploii, ora de disputare urmând a fi aproximativ ora 13.00.
O singură confruntare directă a avut loc între Halep şi Vondrousova, în acest an, la Indian Wells. Românca a pierdut atunci în trei seturi, 2-6; 6-3; 6-2.

Simona Halep vine la Roma după finala de la Madrid pierdută în faţa jucătoarei din Olanda, Kiki Bertens, scor 4-6, 4-6, dar a precizat că este optimistă. „În acest moment sunt mulţumită cu jocul meu, sunt fericită că am putut să trec cu bine peste turneul de la Madrid. A fost o săptămână dificilă acolo. Sunt încrezătoare şi vom vedea ce va fi în următoarele săptămâni. Îmi place la Roma, îmi place la Roland Garros, dar eu sunt pregătită pentru orice”, a spus Simona Halep, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, partida dintre Mihaela Buzărnescu (29 WTA) şi Julia Goerges (18 WTA), din turul doi de la Foro Italico, a fost reprogramată pentru joi, ora 11.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS