6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / LPF a anunţat echipa etapei. Vezi cine sunt remarcaţii!

Fotbal / LPF a anunţat echipa etapei. Vezi cine sunt remarcaţii!

Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat astăzi echipa etapei a 4-a din play-off-ul şi play-out-ului Ligii I. Reprezentanţii forului care administrează prima scenă a ţării nu au fost impresionaţi de evoluţia fotbaliştilor de la Universitatea Craiova în meciul cu CFR Cluj şi astfel în primul unsprezece nu se regăseşte niciun „leu“. În schimb au fost „ochiţi“ doi jucători ai liderului, în speţă portarul Arlauskis şi fundaşul Manea.

Iată cum arată echipa etapei a 4-a din play-off / play-out:

PORTAR:
Giedrius Arlauskis (CFR Cluj / 31 de ani / 25 jocuri) – Dă siguranţă echipei prin intervenţiile sale, dar şi prin modul cum dirijează defensiva. A bifat al 15-lea meci fără gol primit în ediţia curentă!

FUNDAŞI:
Cristian Manea (CFR Cluj / 21 de ani / 28 jocuri) – A făcut un joc defensiv fără greşeală. A juns la 94 de meciuri pe prima scenă din România, dintre care 63 în tricoul clujenilor.
Ionuţ Larie (Gaz Metan / 32 de ani / 4 jocuri) – A marcat pentru a doua oară în acest play-out. Experimentatul fundaş transferat de Gaz Metan în iarnă s-a integrat perfect în sistemul gândit de Edward Iordănescu.
Igor Armaş (FC Voluntari / 31 de ani / 18 jocuri) – Fundaşul moldovean al ilfovenilor a marcat din nou în Liga 1, golul său dovedindu-se a fi iarăşi decisiv. Prinde pentru a treia oară echipa etapei.

MIJLOCAŞI:
Andrei Ciobanu (Viitorul / 21 de ani / 19 jocuri) – A dominat flancul drept. A contribuit la două dintre reuşitele constănţenilor. În total, în 19 jocuri din acest sezon, mijlocaşul dobrogenilor a strâns trei pase decisive şi un gol.
Darius Olaru (Gaz Metan / 21 de ani / 26 jocuri) – A făcut un meci foarte bun. A şi marcat pentru a doua oară în ediţia curentă. Este un jucător cu o tehnică deosebită, capabil oricând să scoată adversarul din joc.
Carlo Casap (Viitorul / 20 de ani / 5 jocuri) – Hagi a crezut în el şi l-a ajutat să revină pe teren după o accidentare gravă, iar răsplata a primit-o în acest an, în care evoluţiile lui Carlo sunt tot mai bune. A marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă.
Florinel Coman (FCSB / 20 de ani / 29 jocuri) – Introducerea sa pe teren la pauză a schimbat total jocul ‘roş-albaştrilor’. A scos un penalti, apoi a marcat golul care a adus liniştea în tabăra bucureştenilor. Prinde pentru a șasea oară echipa etapei.

ATACANŢI:
Athanasios Papazoglou (Dinamo / 31 de ani / 7 jocuri) – De la meci la meci, grecul devine un jucător tot mai bun. În ultima rundă, vârful dinamoviştilor a marcat o dublă şi a oferit o pasă decisivă.
George Ganea (Viitorul / 19 ani / 2 jocuri) – Ganea junior ne-a amintit de tatăl său! A marcat două goluri, primele din carieră în Liga 1, devenind întâiul jucător cu o dublă în play-off-ul ediţiei curente.
Eric de Oliveira (Viitorul / 33 de ani / 3 jocuri) – Un artist în teren, un fotbalist care culege aplauze de pe orice stadion! Cu un gol şi o pasă decisivă contra Astrei, brazilianul Viitorului a ajuns la 57 de reuşite şi 44 de assist-uri pe prima scenă din România.

ANTRENORUL ETAPEI:
Gheorghe Hagi (Viitorul / 54 de ani) – Cu opt jucători autohtoni născuţi după 1 ianuarie 1996 pe teren pe durata meciului, Viitorul a arătat un fotbal total pe arena din Giurgiu. Prinde pentru a cincea oară echipa etapei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS