10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Mangia a uitat să mute! Avram, ținta oltenilor

Fotbal / Mangia a uitat să mute! Avram, ținta oltenilor

Universitatea Craiova a plecat cu mâna goală de pe Arena Națională și asta pentru că a avut o apărare visătoare în multe momente și un antrenor fricos, care a uitat că are soluții foarte bune pentru atac pe banca de rezerve și că are voie să facă schimbări mai devreme de minutul 77. A fost 3-2 pentru FCSB, care s-a dovedit a fi mai inspirată și mai insistentă, succesul conducând la o rocadă în clasament, Craiova revenind pe trei.

Gazdele au deschis scorul prin Ioan Hora, care a reluat cu capul, de la 8 metri, o centrare venită de pe dreapta, de la Benzar (’27, 1-0).

Știința a egalat dintr-un penalti obținut de Rocha, după un fault al lui Pintilii. Lovitura de la 11 metri și-a asumat-o portarul Mirko Pigliacelli, „Rogerio Ceni“ din Bănie executându-l fără emoții pe Bălgrădean (’39, 1-1).

Universitatea a intrat în avantaj imediat după pauză, când Bancu a șutat din scurt, Bălgrădean a respins cu greu, iar Bărbuț a fost pe fază și a împins mingea de la șapte metri (’46, 1-2).

Avantajul nu a durat decât trei minute, pentru că Filip a profitat de o eroare a defesivei alb-albastre și a „ciupit“ o minge primită de la Pintilii, pe lângă Pigliacelli (’49, 2-2).

FCSB a preluat conducerea în urma unui penalti transformat de Ioan Hora și dictat prompt de Avram după o împingere a lui Kelic asupra lui Tănase (’83, 3-2).

FCSB: Băgrădean – Benzar, Bălaşa, Planic (’65, D. Nedelcu), J. Morais – Pintilii (’79, Teixeira), Filip – Man, Tănase, Coman (’46, Matei) – Hora. Antrenor: Mihai Teja.

„U“ Craiova: Pigliacelli – Martic, Tiago, Kelic, Briceag – Fedele (’77, Bic), Cicâldău – Bărbuț (’89, Fortes), Rocha, Bancu – Koljic. Antrenor: Devis Mangia.

Cartonașe galbene: Morais ’23, Bălașa ’72 / Fedele ’26, Fortes ’39, Briceag ’43, ’87, Koljic ’52, Bancu ’67.

Cartonașe roșii: Man ’87 / Kelic ’82, Briceag ’87.

Au arbitrat: Marius Avram – Mircea Orbuleț, Sebastian Eugen Gheorghe; Cătălin Popa.

Observatori: Alexandru Deaconu, Paul Mincu.

Statistica jocului: posesie: 54%-46%, ocazii de gol: 9-7, șuturi pe poartă: 6-5, șuturi pe lângă poartă: 3-2, lovituri libere: 16-16, cornere: 6-2, ofsideuri: 1-1, intervenții portar: 3-3.

Pentru Universitatea Craiova urmează un meci în sferturile Cupei României, contra lui Csikszereda Miercurea Ciuc, programat joi, 28 februarie, de la ora 20.00.

 

FCSB-iștii, fericiți

 

La finalul jocului, antrenorului FCSB-ului, Mihai Teja, și cei doi marcatori ai săi au admis că nu le-a fost deloc ușor cu Craiova, pe care o văd în cursa pentru titlu.

„Vreau să-i felicit pe jucători pentru atitudinea pe care au avut-o, pentru că am întâlnit o echipă foarte bună. Vreau să văd asta la fiecare meci. Aveam nevoie de cele trei puncte, erau lucrul cel mai important. După ultima etapă va începe un alt campionat“, a declarat Mihai Teja, la Digi.

Nu este meritul meu că am marcat aceste goluri, este meritul întregii echipe, fără băieţi nu puteam marca. Mă bucur şi sunt fericit. Asta îmi dă motivaţie pentru meciurile viitoare. A fost un meci greu, am întâlnit o echipă care are calitate şi se vede că se bate pentru titlu. Universitatea este o echipă potentă şi cu siguranţă va face o figură frumoasă în play-off“, a spus Ioan Hora.

În niciun caz Craiova nu iese din lupta pentru titlu. A devenit o forţă şi a adus un plus fotbalului românesc: prin jucătorii aduşi, prin suporteri, prin stadion. Vorbeam înainte de meci că nu trebuie să ne mai intereseze ce face CFR-ul. Noi, dacă ne câştigăm meciurile, suntem campioni“, a punctat Filip.

 

Mangia, mulțumit

 

Din tabăta olteană, antrenorul Devis Mangia i-a acuzat pe conducătorii FCSB-ului pentru presiunea pusă pe seama arbitrajului și a punctat că dacă se va juca fotbal doar pe teren în play-off, Universitatea Craiova ar avea șanse mari la titlu.

Eu sunt mulţumit, jucătorii au făcut un meci bun. Am stat bine în teren, eu sunt ok. Nu vorbesc de arbitraj, toată lumea a vorbit în ultima săptămână. Nu e normal. Eu sunt antrenor, eu încerc să pun jucătorii în teren în cele mai bune poziţii pentru performanţă. Dar azi au fost trei antrenori: unul la Craiova, unul la FCSB şi un altul (de arbitri – nr.). Este greu să luăm titlul. Dacă se va juca doar fotbal, da, avem o şansă. Ei au jucat cu doi mijlocaşi centrali la închidere, dar nu m-au surprins cu nimic. Noi am făcut un meci foarte bun, repet“, a spus Mangia, explicând și alegerea lui Pigliacelli pentru executarea penaltiului: „Ieri (sâmbătă – n.r.) am vorbit, pentru mine a fost soluţia bună, cred că a şutat bine. Azi a fost cea mai bună soluţie, nu ştiu dacă va mai bate penaltiuri pe viitor“.

 

Pigliacelli: Îmi place să marchez

 

Din rândul jucătorilor Universității Craiova, portarul Mirko Pigliacelli a explicat cum a ajuns să execute el penaltiul scos de Rocha și a făcut promisiunea că echipa se va lupta până la final pentru titlul de campioană.

Pigliacelli a trecut de la om de assist, la om de gol (Foto: ucv1948.ro)

Am avut chiar şi ocazii să câştigăm, dar din păcate nu s-a întâmplat. Eu sunt portar, dar îmi place să marchez, iar Mister a decis să fac eu asta şi am marcat. Nu ştiu dacă voi mai executa, Mister va decide asta. Pentru mine, FCSB este o echipă mare, dar cred că a avut noroc şi închid aici, nu vreau să spun mai multe. Suntem o echipă puternică, foarte puternică şi vom lupta până în ultimul minut din ultimul meci. Vom da totul şi apoi vom vedea unde suntem“, a declarat Pigliacelli.

 

Cristescu: Avram a arbitrat șmecherește!

 

La părăsirea oficialei de pe Arena Națională, Silvian Cristescu, directorul sportiv al Universității Craiova, a afirmat cu tărie că arbitrul central Marius Avram a arbitrat pro FCSB și că se va face memoriu împotriva lui.

A fost un meci frumos, s-a jucat de la egal la egal, cu două echipe foarte bune, dar, din păcate, arbitrul a fost total depășit. El a influențat rezultatul! În repriza a doua a arbitrat numai într-o direcție! Nu cred că a fost oportună delegarea lui, pentru că și în trecut a împins anumite echipe de la spate. Cred că un egal era echitabil. Cui a trebuit să dea cartonaș roșu, nu a dat. Faultul lui Bălașa asupra lui Bancu a fost la fel ca acela de la Sepsi cu Viitorul, la Ianis Hagi. La intrarea pe care a avut-o Bălașa la Bancu era de roșu direct. A mai avut săracul Bancu o fractură… Pintilii, la cum a intrat în prima repriză, cu fault pe la spate la Cicâldău, a scăpat de cartonaș, dar la Bancu a revenit și a dat imediat galben. Pintilii a mai mai făcut după trei faulturi dure și nu a primit galben. Am văzut că observator de arbitri a fost Alexandru Deaconu, deci cred că și-au aranjat tot. Vom vedea ce măsuri se vor lua împotriva lui Avram, pentru că a arbitrat șmecherește. Categoric vom face memoriu împotriva lui Avram. În sfârșit, asta este, noi oricum ne batem la campionat. Sunt câteva puncte distanță de CFR, dar când se vor înjumătăți diferența va fi mică. Orice pot să ne fure, dar nu pot să-i fure pe ăia 5.000 de suporteri care au venit și au cântat din inimă, ei au văzut ce s-a întâmplat“, a tunat Silvian Cristescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS