„Leii“ lui Filip Popescu, pe doi la Braşov Indoor Cup 2019



Centrul de Copii şi Juniori al Universităţii Craiova are noi motive să spună că munca pe care o depune în creşterea „speranţelor“ este cea corectă. Dovadă stau şi ultimele rezultate înregistrate de grupa de copii născuţi în anul 2009, care s-au prezentat foarte bine săptămâna trecută la puternicul turneu internaţional Braşov Indoor Cup şi numai ghinionul a făcut să nu-şi adjudece trofeul. Elevii lui Filip Popescu au încheiat pe locul secund competiţia, cu toate că au avut parte de o concurenţă acerbă, la start regăsindu-se nu mai puţin de 32 de formaţii.

„Am participat la un turneu internaţional foarte bine cotat, între primele din ţară, dacă nu chiar cel mai bun. Au participat 32 de echipe, iar finala am pierdut-o în faţa ucrainenilor de la FC Brasil Odessa cu scorul de 3-2, deşi am condus de două ori, cu 1-0 şi 2-1. Înfrângerea am înregistrat-o la ultima fază a jocului, golul trei încasat fiind dintr-o lovitură liberă deviată de un copil de-al meu, altfel mingea se ducea mult pe lângă poartă. Uneori trebuie să ai şi puţin noroc. Am avut şi ceva momente de slăbiciune în finală, trebuie să recunosc, pentru că e greu să-i ţii concentraţi pe copii tot timpul jocului, dar au făcut un turneu foarte bun din punctul meu de vedere şi dacă o ţin tot aşa au toate şansele să progreseze. În faza grupelor am obţinut victorii pe linie, după cum urmează: 3-1 cu Luceafărul Brăila, 2-0 cu CFR Cluj şi 6-1 cu Forex Braşov. Apoi, în sferturile de finală, ne-am impus cu 4-1 în faţa unei echipe bune, Junior Braşov, în semifinale am făcut 2-1 cu Kids Tâmpa Braşov, iar în finală am pierdut, aşa cum spuneam, cu ucrainenii de la Odessa. Golgheterul echipei noastre, nu şi al turneului, a fost Mario Radu, care a izbutit nouă goluri, dar în schimb am dat cel mai bun portar, pe Ştefan Drugă“, a explicat antrenorul Filip Popescu, pentru GdS.

Lotul grupei de copii născuţi în 2009 de la Universitatea Craiova îi cuprinde pe următorii: portari: Olivian Anghel, Ştefan Drugă; jucători de câmp: Luca Galiceanu, Eric Chiriac, Alex Dumitra, Mario Radu, Darius Cîrstina, Karim Mihail, Alex Iovan, Rareş Ecobici, Alex Purcaru, Andrei Rogoz, Rareş Bălaşa, Rareş Oprişan, Vivian Popescu şi Raul Grecu.

Puştii lui Sava au terminat pe locul trei

Cu câteva zile înaintea desfăşurării turneului la categoria 2009 s-au consumat şi bătăliile de la 2011, unde a participat şi Universitatea Craiova cu puştii lui Marius Sava. Aceştia au încheiat pe locul trei, după ce au pierdut în finala mică la penaltiuri, scor 6-5 (3-3 în timpul regulamentar) cu ACS Ghiroda.


„Sunt foarte mulţumit de modul cum au jucat, am pus suflet şi ne-am dorit mult să câştigăm turneul, dar la penaltiuri presiunea şi-a spus cuvântul şi am ratat cu o lovitură mai mult. Am prins mai multă experienţă şi data viitoare vom fi mai puternici“, a spus antrenorul Marius Sava, pentru GdS.

Lotul grupei de copii născuţi în 2011 al Universităţii Craiova este compus din următorii: portar: Robert Moraru – Darius Bîscu, Alex Mondea, Eric Crispăşeanu, Mario Velcovici, Eduard Mîrşu, Patrick Ghindeanu, Luca Geaburu, Eduard Băloi, Robert Nicolaescu, Esteban Ancuţa.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 12 februarie 2019

Actualitate

» Dan Alexandrescu, secretar de stat MS: „Cutia medicamentului va putea fi desfăcută în farmacie“
» Olguța Vasilescu nu mai vrea ministru: După o discuție cu Liviu Dragnea am luat hotărârea să-mi retrag candidatura pentru funcția de vicepremier și ministru al  Dezvoltării
» Iniţiativa Fără Penali în funcţii publice a ajuns la Curtea Constituțională. Care este termenul în care trebuie să se pronunțe judecătorii constituționali
» Bac 2019 pentru olimpici. Când are loc sesiunea specială de bacalaureat 2019
» Structura anului şcolar 2019-2020: dispare o vacanță intersemestrială.
» Farmaciile continuă, după retragerea Eurespal, să vândă un medicament ce are conținut identic.
» Un român a câştigat prestigiosul premiu Moore pentru matematică pe anul 2019
» Poliţia Locală a descins la comercianţii de aranjamente funerare
» Greutate în funcţie de înălţime: află câte kilograme e normal să ai!
» OMS avertizează în legătură cu sănătatea auditivă a utilizatorilor de smartphone şi MP3
» Producătorul de încălțăminte Rieker își închide fabrica din Lugoj
» 12 alimente bune pentru protejarea ficatului gras
» Fond de investiţii de 53 milioane euro caută startup-uri cu ajutorul inteligenţei artificiale
» România, după Tanzania şi Uganda în privința măsurilor luate împotriva exploatării şi abuzului sexual al copiilor
» Cercetați pentru furt calificat
» Klaus Iohannis, despre bugetul pe 2019: PSD recurge la noi demersuri populiste
» Depistați de polițiști în trafic, cu substanțe interzise, fără permis de conducere și cu auto furat
» Simulare BAC 2019. În martie, elevii din clasele a XI-a şi a XII-a susţin testul de simulare a bacalaureatului
» Simulare Evaluare Naţională 2019
» Depresia: mituri pe care mulţi le cred adevărate
» Accident cu o victimă pe strada Fraţii Goleşti
» Jurnalul alimentar: ce presupune şi cât de util este în dietă
» Indicele democrației în 2018. Topul celor mai democratice state și al regimurilor totalitare
» Elveția provoacă hackerii: le promite 150.000 de franci celor care vor putea pirata noul său sistem de vot electronic
» Semnături sub tricolor. George Simion, în turneu prin toată țara
» Rovana Plumb, suspectată de minciună după ce a promis 180 km de autostrăzi în 2019

Dolj

» Pasajul de la Mercur, mizerie şi degradare în buricul Craiovei (GALERIE FOTO)
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Cred în România (III) Un fermier face agricultură la standarde europene în Albeşti
» USL 2.0? PSD şi PNL, alianţe locale în Dolj
» Eduard Constantinescu, extrădat din SUA direct în arestul IPJ Dolj
» Craiova: Dumitru Prunariu vine la Întâlnirile SpectActor
» Craiova: Eduard Constantinescu a fost extrădat din SUA şi arestat preventiv
» Dolj: Prinşi cu 45 de kilograme de peşte pescuit ilegal
» Codul galben de vânt, prelungit în trei judeţe ale Olteniei

Gorj

» O nouă conductă de apă pentru judeţul Dolj şi municipiul Craiova, având ca sursă Izvarna
» Gorj: Doi tineri din Rovinari, prinşi la furat într-un supermarket din Târgu Jiu

Vâlcea

» Vâlcea: Reţinut după ce şi-a agresat sora

Sport

» CSO Filiaşi, la ceas aniversar
» România a urcat pe locul al cincilea în clasamentul Fed Cup
» SCM Craiova, decisă să-şi adjudece derbiul Olteniei
» Tenis / Marius Copil, învins în primul tur la Rotterdam (ATP)
» Handbal (f) / Ianăşi, Dumitrescu şi Trifunovic au prefaţat derbiul Olteniei (VIDEO)

Sanatate

» Statistica groazei. Mii de femei mor anual din cauza cancerului de col uterin
» Remedii pentru tuse
» De ce e bine să mănânci usturoi
» Ministrul Sănătaţii anunţă că diploma voluntarei de la Spitalul Ilfov este falsă şi va fi depusă o plângere

Educatie

» Zeci de profesori din Dolj au cerut catedra în locul pensiei

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top