Universitatea Craiova a început miniretul Ligii I cu o remiză, scor 0-0, la Ovidiu, cu FC Viitorul, dar nu a lăsat o impresie prea bună, având multe momente în care a părut surprinsă în defensivă și nu a convins nici în atac. A fost primul meci fără căpitanul Alex Mitriță, plecat la New York City, iar acest lucru s-a resimțit.
Alb-albaștrii au avut șansa deschiderii scorului în minutul 31, când Elvir Koljic a bătut foarte slab, telefonat, o lovitură de la 11 metri obținută tot de el, după o ușoară împingere a olandezului Kuipers.
O ocazie uriașă a fost irosită în minutul 46, când Dimitrov i-a furat o minge lui de Nooijer, i-a pasat lui Mihăilă, dar acesta a luftan dintr-o poziție favorabilă. A urmat un șut bun al lui Cicâldău, boxat fără emoții de Cojocaru (’47), iar jocul a continuat cu contrele Viitorului.
Gazdele au fost la un pas de gol în minutul 65, când Ianis Hagi l-a servit excelent pe De Nooijer, iar acesta a șutat puternic de la 12 metri lateral stânga, însă Pigliacelli a închis bine unghiul.
O ocazie uriașă a irosit-o Ianis Hagi, care a fost blocat din postura de unu la unu de Pigliacelli, care a avut o intervenție de fundaș (’79).
FC Viitorul: Cojocaru – Mladen, Țâru, Kuipers (’46, Boboc), de Nooijer – Achim (’70, Casap), T. Băluță, Iacob – Vînă, Hagi, Houri (’82, Rivaldinho). Antrenor: Gică Hagi.
„U“ Craiova: Pigliacelli – Dimitrov (’70, Martic), Donkor, Kelic, Ferreira – Mateiu, Cicâldău – Meza Colli, Mihăilă (’66, Rocha), Bancu – Koljic (’80, Cristea). Antrenor: Devis Mangia.
Cartonașe galbene: Houri ’9, Kuipers ’30, Vînă ’90+2 / Donkor ’2, Kelic ’34, Dimitrov ’45.
Au arbitrat: Marcel Bîrsan – Radu Ghinguleac, Mircea Grigoriu; Andrei Antonie.
Observatori: Alexandru Deaconu, Mihai Stancu.
Statistica meciului: posesie: 46%-54%, ocazii de gol: 9-7, șuturi pe poartă: 4-4, șuturi pe lângă poartă: 5-3, lovituri libere: 20-23, cornere: 2-7, ofsideuri: 2-2, aruncări de la margine: 20-29, intervenții portar: 4-4.
În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova a bătut pasul pe loc și a rămas pe locul trei, iar în meciul următor o va întâlni pe CFR Cluj, derbiul fiind programat duminică, de la ora 21.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“.