Româncele Irina Maria Bara şi Monica Niculescu s-au calificat în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, miercuri, la Melbourne, după o victorie în doar 56 de minute reuşită în faţa cuplului spaniol Lara Arruabarrena/Arantxa Parra Santonja, cu 6-1, 6-1, scrie Agerpres.

Bara şi Niculescu nu şi-au pierdut niciodată serviciul în acest meci, salvând cele trei mingi de break ale ibericelor. Româncele au servit mai bine în acest meci, iar raportul la winners a fost de 20-8.

Adversarele din turul secund vor fi învingătoarele din meciul care opune cuplul Lucie Hradecka (Cehia)/Ekaterina Makarova (Rusia), cap de serie numărul şase, şi perechea Mona Barthel (Germania)/Sofia Kenin (SUA).

Bara şi Niculescu şi-au asigurat un cec de 32.500 dolari australieni şi 130 de puncte WTA la dublu.